A murit una dintre cele mai cunoscute profesoare

Posted on ian. 8 2026 - 12:19am by petre

Comunitatea academică Tibiscus, Timișoara
Comunitatea academică Tibiscus din Timișoara anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a distinsei doamne Augusta Anca, profesor și om de cultură, fondatoare a Institutului de Studii și Educație Permanentă „Tibiscus”, nucleul din care s-a dezvoltat ulterior Universitatea Tibiscus.

Într-o perioadă de profundă transformare a sistemului educațional românesc, în anii ’90, când instituțiile de învățământ superior private începeau să prindă contur, a apărut o viziune nouă și curajoasă. Aceasta a fost viziunea doamnei Augusta Anca care, împreună cu membrii familiei sale, a pus bazele Institutului de Studii și Educație Permanentă „Tibiscus”, denumit după castrul roman Tibiscus–Jupa (jud. Caraș-Severin), contribuind decisiv la diversificarea și modernizarea peisajului universitar românesc.

A fost o prezență încântătoare, dinamică și hotărâtă. A știut să se impună, dar și să asculte. O mână de fier într-o mănușă de catifea, care a creat și susținut un spațiu academic autentic de creștere și dezvoltare pentru studenți și cadrele didactice. Tinerelor cadre didactice doctorande le-a oferit contextul ideal pentru a păși în mediul universitar, pentru a înțelege și a trăi dinamica predării și a cercetării.

Doamna Profesor Augusta Anca a demonstrat că se poate construi o instituție de învățământ superior de calitate, bazată pe valoare, rigoare și dezvoltare individuală. Prezența și activitatea sa, modul de implicare în managementul universitar și dedicarea față de actul educațional reprezintă, pentru noi toți – cadre didactice, personal administrativ, studenți și absolvenți – un model de urmat.

Oamenii minunați nu ne anunță când ne părăsesc!

Drum lin la ceruri, Doamna noastră!

Dumnezeu să vă odihnească și să vă așeze la dreapta Sa!

Veșnică pomenire!

O lacrimă și o caldă îmbrățișare familiei!

sursa foto Facebook

Comments

comments

About the Author