A murit Eva Călin (Andreas), prima femeie prefect de Timiș

Posted on iul. 21 2023 - 12:38pm by petre

Eva Călin, fostul prefect al județului Timiș, a murit la vârsta de 48 de ani, răpusă de o boală incurabilă.

Eva Călin a fost prima femeie prefect a judeţului Timiş, ocupând această funcţie în perioada august 2017 – ianuarie 2020.

Eva Georgeta Călin (fostă Adreas), s-a născut 4 februarie 1975 la Timișoara. A absolvit Facultatea de Drept în 2005 la Facultatea Europeană din Lugoj, apoi a obținut o diplomă specială în Administrație Publică pentru funcționari.

A fost consilier juridic, iar în anul 2001 s-a angajat la Consiliul Județean Timiș (CJ Timiș), unde a fost până în 2004 inspector de specialitate la Serviciul cooperare inter-regională și integrare europeană. Din 2004 și până în 2017 a fost șefa Serviciului relații externe în cadrul aceleiași instituții. În 2017 a fost o perioadă șefa Biroului relații internaționale din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

În august 2017 a fost numită în funcția de prefect a județului Timiș, fiind prima femeie din istoria instituției care a ocupat această funcție.

În 2020, s-a întors la CJ Timiș.

Comments

comments

About the Author