A fost emisă ORDONANȚA MILITARĂ nr.7

Posted on apr. 4 2020 - 1:59pm by petre

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat sâmbătă că a emis a 7-a ordonanță militară privind instituirea măsurii de carantinare asupra localității Țăndărei, care a fost deja avizată de premierul Ludovic Orban.

Sâmbătă, ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat, au susținut o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Sinteza declarațiilor:

Ministrul Marcel Vela:

– Distanțarea socială este unica soluție în acest moment. Știu că este extrem de greu. În aceasă lună are loc una dintre cele mai importante sărbători ale creștinității. Viața noastră depinde de ce facem în perioada următoare.

– Vă rugăm să respectați indicațiile și să înțelegeți că această perioadă va trece cu bine doar dacă facem ce trebuie. Haideți să luptăm cu acest cumplit virus. Pentru a face încă un pas spre a atinge obiectivul nostru, de a câștiga războiul împotriva acestui perfid inamic, am semnat azi o nouă ordonanță militară.

– Așadar, în Ordonanța Militară numărul 7, emisă astăzi 4 aprilie am stabilit: Se instituie carantină pentru Țăndărei.

– Vom permite doar transportul de marfă, aprovizionarea populației și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice, sau ordinea publică, sanitară etc

– Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare se realizează de către personalul structurilor MAI în colaborare cu cele ale MApN. Vom aplica legea!

– Este strict interzisă intrarea și ieșirea în și din Țăndărei, alta decât cele prevăzute.

– Am decis să suspendăm toate zborurile operatorilor economici către Austria, Belgia, Turcia, Iran, Statele Unite, Elveția, Irlanda în și din aceste țări pentru 14 zile, începând cu 5 aprilie ora 23:00, ora României.

– La solicitarea ministrului Mediului Costel Alexe am introdus în ordonanță o prevedere pentru a preveni infracțiunile silvice.

Secretarul de stat Raed Arafat:

– În ultimele 24 de ore, colegii pompieri au distribuit 100.000 de măști FFp2 și FFP3.

– Astăzi, din altă sursă începem repartiția a 200.000 de măști în sectorul medical de urgență, iar asta înseamnă și pompierii care lucrează cu urgențe.

– În total vor fi distribuite în ultimele 48 de ore aproape 300.000 de măști FFP2.

– Vor fi aduse în țară 100.000 de combinezoane, care vor fi și ele distribuite. Există și alte materiale de protecție care sunt pe drum.

– Mai este un aspect, al ventilatoarelor. Noi avem contractate 200 de ventilatoare, dar data de sosire nu este certă, din cauza unor modificări după ce a fost semnat contractul. Am luat măsuri pentru a crește numărul ventilatoarelor imediat. Au fost identificate 190 de ventilatoare.

Ministrul Marcel Vela:

– Fac un apel către frații noștri din diaspora care doresc să ajungă în țară cu ocazia sărbătorilor de paști. Dragi compatrioți, rămâneți acasă. Din păcate, aici vom fi obligați să vă invităm să locuiți 14 zile în spațiile de carantinare institutționalizată. Acest lucru nu ne face bine nici nouă, nici dumneavoastră.

– Vă pot garanta că vom ieși din această situație grea și vom fi împreună. Cât de repede, depinde doar de noi.

Comments

comments

About the Author