80 de ani de excelență în educație medicală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara!

Posted on oct. 18 2024 - 11:29pm by petre

Aniversarea a 80 de ani de la înființarea UMF “Victor Babeș” din Timișoara, una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ superior din România.

De-a lungul timpului, universitatea a format generații de specialiști de excepție, recunoscuți pe plan național și internațional, care ne fac mândri și duc mai departe prestigiul acestei instituții în întreaga lume.

Succesul UMF se datorează implicării cadrelor didactice, angajaților și rectorilor, care au menținut un standard înalt de educație și performanță, iar pentru asta merită toată aprecierea.

În județul Timiș, în ultimii ani, s-au realizat numeroase investiții în sistemul medical, iar acestea vor continua, îmbunătățind condițiile din unitățile sanitare și creând noi locuri de muncă, contribuind astfel la creșterea calității actului medical.

Felicitări întregii comunități academice a UMF „Victor Babeș” pentru educarea multor generații de studenți, contribuind astfel la dezvoltarea excelenței în învățământul medical!

La mulți ani!

Comments

comments

About the Author