Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de duminicăîn zona centralăau constatat căpe Bdul Regele Ferdinand, pe locul rezervat persoanelor cu handicap se afla parcat un autoturism marca Volkswagen.
Dupăcâteva minute de la constatare la autovehicul s-au prezentat douăpersoane, polițiștii locali solicitând conducătorului auto săse legitimeze.
Acesta a refuzat, motiv pentru care i s-a adus la cunoștințăcăacest fapt reprezintăîncălcare a prevederilor Legii 61/1991 republicatăși se sancționeazăcu amendăde la 100 la 500 lei. Înacel moment, celălalt ocupant al mașinii a început săadresese injurii polițiștilor locali, amenințând căde mâine nu vor mai lucra la Poliția Locală.
Deoarece a devenit foarte recalcitrant și a încercat să-i loveascăpe polițiștii locali, aceștia au fost nevoiți săfacăuz de cătușele din dotare, dupăcare l-au condus la sediul instituției pentru luarea măsurilor legale.
Injuriile și amenințările au continuat și pe perioada transportului. Înurma legitimării efectuate la sediul Direcției Poliția Localăs-a constatat căacesta se numește I. Serhad, de 23 de ani, cetățean turc cu domiciliul în comuna Traian Vuia, județul Timiș. Deoarece a împiedicat organele însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu, conform Legii 61/1991 republicată, acesta a fost sancționat cu 3000 lei.
Conducătorul autoturismului care a parcat pe locul destinat persoanelor cu handicap, legitimat în persoana lui I. Arafat, tot de 23 de ani, domiciliat în Timișoara, a fost la rândul său sancționat pentru refuzul de legitimare cu 100 lei și pentru parcarea neregulamentară, conform HCL 371/2007 modificatăcu 500 lei. Poliția Localăatrage atenția căastfel de comportament se sancționează drastic.
Numai pentru refuzul de legitimare anul acesta au fost aplicate un număr de 715 sancțiuni contravenționale.