Veste bună! Paharele, tacâmurile și paiele din plastic, interzise în UE din iulie

Posted on iun. 15 2021 - 10:30pm by petre

Potrivit unei directive europene, se interzic mai multe obiecte de unică folosinţă din plastic.

Pe listă apar, de pildă, paharele, tacâmurile şi paiele. Iar regula se va aplica în toată ţara.

Administratorii plajelor şi teraselor spun că schimbarea vine la pachet cu cheltuieli mai mari. Dar vor respecta directiva europeană, în speranţa că litoralul va fi mai puţin poluat.

Bogdan Grigore, administrator plajă: „Suntem undeva la 70% cu înlocuitul şi în perioada următoare, în 2 săptămâni vom fi cu toate puse la punct. Deja avem unele paie de carton pe care le folosim şi paharele”.

Mihai Butnaru, administrator terasa „O să le schimbăm cu paie de carton, ambalaje de carton”.

Iniţiativa este văzută cu ochi buni de turişti.

Turist: „E o initiativă bună, mai ales pentru natură, a avut de suferit destul de mult din cauza plasticului şi încă mai suferă”. Datele adunate de ecologiştii organizaţiei Mare Nostrum arată cât de gravă este situaţia. Angelica Paiu, Mare Nostrum: „În urma monitorizărilor pe care noi le efectuăm în fiecare an plasticul predomină undeva între 75-86% în funcţie de sezon. Există alternative pentru tacâmuri, avem din bambus, avem din lemn, la fel pentru pai există paie din metal pe care le putem refolosi. La fel şi pentru pahare”. Țările Uniunii Europene au avut la dispoziţie doi ani pentru a pregăti eliminarea de pe piață a mai multor produse de unică folosinţă din plastic. În România însă, regulile nu sunt deocamdată clare. Steluţa Popescu – comisar şef Garda de Mediu Constanța: „Deocamdată nu sunt sancţiuni, deci nu este transpusă directiva în legislaţia din ţara noastră. Va apărea un act normativ”.

Noua regulă intră în vigoare pe 3 iulie.

Comments

comments

About the Author