Andre Spitzer, a fost un maestru de scrimă și antrenorul echipei de scrimă a Israelului care a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1972 de la Munchen.
Andrei Spitzer s-a npscut la 4 iulie 1945 la Timișoara și a fost ucis în masacrul din 6 septembrie 1972 la München.
El a fost unul din cei 11 sportivi și antrenori care au fost luați ostatici și ulterior uciși de teroriști palestinieni în Masacrul de la München.
Andrei a început să practice scrima la Timișoara. Tatăț său a murit când el avea doar unsprezece ani iar în anul 1964, Andrei a emigrat împreună cu mama sa în Israel, unde și-a îndeplinit stagiul militar în aviație, apoi a absolvit Academia Națională pentru Sport, Institutul Wingate din Natania (Institutul Wingate) devenind profesor de scrimă și unul din cei mai apreciați antrenori de scrimă ai Institutului.
În anul 1968 a fost trimis la Academia națională de scrimă din Haga-Olanda pentru un stagiu de perfecționare. Acolo s-a îndrăgostit de una din elevele sale, Ankie, care i-a devenit soție.
Reveniți în Israel, s-au stabilit la centrul olimpic de pregătire de la Biranit, în apropierea frontierei cu Libanul. În vara anului 1972 din această căsnicie s-a născut o fată, Anouk.
În 1972, în timpul celei de-a doua săptămâni a Jocurilor Olimpice de la Munchen, un grup terorist Fatah, care opera sub numele de Septembrie Negru, a luat ostatici 11 olimpici israelieni chiar în satul olimpic. Doi dintre israelieni au încercat să reziste și au fost uciși în căminele de pe Connollystrasse 31; ceilalți nouă au fost executați pe aerodromul Fürstenfeldbruck, pe fondul unei operațiuni de salvare catastrofale a poliției germane.
Cei opt terorişti au dat buzna în căminele israeliene — singurele care nu erau marcate cu un staeg — la 4:10 a.m.; Jocurile olimpice au fost oprite doar 12 ore mai târziu.
A doua zi, după ce s-a aflat că toți ostaticii israelieni au fost uciși, pe stadionul olimpic din Munchen a avut loc o ceremonie. În timpul ceremoniei, steagul olimpic a fost coborât în bernă, dar.
Primul și singurul președinte american al CIO, Avery Brundage, vorbind în fața a 80.000 de oameni de pe stadion, a deplâns faptul că a 20-a Olimpiada „a fost ținta a două atacuri teribile pentru că am pierdut lupta împotriva represiunii politice în cazul Rhodesia.”
Accentul s-a pus pe lovitura adusă Jocurilor și nu pe oamenii uciși. El a asigurat mulțimea că, în ciuda tuturor, „Jocurile trebuie să continue!”
Pe 6 septembrie 1972, la ora opt dimineața, soția Ankie Spitzer stătea la poalele scărilor și privea râul de sânge care curge din încăperea de sus. Bărbatul de lângă ea a întins mâna și a spus: „Nu urca acolo sus.”
Dar Spitzer, soția olandeză a antrenorului lotului olimpic de scrimă a Israelului, care născuse prima lor fiică cu doar trei săptămâni mai devreme, a vrut să vadă unde îşi petrecuse soţul ei, timișoreanul Andrei, ultimele ore viață.
A urcat scările, singură, și s-a uitat în camera de cămin din Satul Olimpic. Aici fuseseră ținuți sportivii. Aici fusese executat Yossef Romano, un halterofil israelian, cu trupul brutalizat ca un avertisment.
