Tânără femeie, omorâtă și aruncată pe un câmp în Banat –

Posted on feb. 17 2022 - 11:54am by petre

O femeie de 32 de ani din comuna Constantin Daicoviciu a fost înjunghiată mortal de un bărbat din județul Mehedinți.

După comiterea faptei, bărbatul a abandonat cadavrul femeii pe un câmp. Câteva ore mai târziu, autorul crimei s-a prezentat l-a sediul Poliției și și-a recunoscut fapta.

În această dimineață, în jurul orei 05:00, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost informat despre faptul că la sediul Poliției Municipiului Drobeta Turnu-Severin s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, din județul Mehedinți, care a sesizat că aseară, în jurul orei 23:00, a înjunghiat-o mortal pe o femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, după comiterea faptei, acesta abandonând cadavrul pe un câmp, în apropierea localității Căvăran.

Polițiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș s-au deplasat imediat la fața locului, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit în zona indicate”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Comments

comments

About the Author