Acum, când se apropie Sfintele Paști, țin să mulțumesc celor care se intitulează „Taxi și prietenii„ (sincer e a doua piesă Taxi pe care o ascult voluntar) pentru o lecție interesantă pe care mi-au dat-o.
Ce bine și smerit sună, nu-i așa, o lecție de geografie urbană cu o bisericuță modestă din lemn, ascunsă undeva pe un deal, acolo unde doar smeriții adevărați pot ajunge. Așa, în antiteză cu „hectarele„ noi catedrale”, cu spitalele și școlile, știți refrenul.
Aproape că mi-au dat lacrimile de emoție imaginându-mi pe Andreea Esca, Ștefan Bănică jr., Dan Bitman, Teo și compania urcând dealul și înghesuindu-se în bisericuța din lemn pentru a ne da nouă, tuturor, o lecție. Cea a smereniei.
Sigur, trecând peste infatuarea de a pretinde că deții un adevăr absolut, de a impune creștinilor unde să se roage, ca de exemplu într-o bisericuță de lemn și în maxim 100 de metri pătrați, am înțeles, de fapt, de ce „prietenii„ din melodie nu au reușit să-L găseascăpe Dumnezeu decât abia la bisericuța din lemn.
Pentru că nu l-au căutat, întâi, în propriul lor suflet. L-ar fi găsit, cu siguranță, mult mai repede. Chiar dacă Andreea Esca smerește într-o fostă vilă RAPPS evaluată (de colegii de presă de la București) la 350.000 de euro, Bitman la fel, trăiește smerit într-o viluță de multe ori mai mare decât bisericuța din lemn la care ne trimite pe toți, Bănică tot așa, Teo trandafir, spun publicațiile din capitală, la fel.
Asta e bine spun eu, înseamnă că suntem o țară aproape normală, unde în showbiz și în media se câștigăbine și cei care fac performanță trăiesc, nu-i așa, bine. Foarte bine. Atât de bine încât ne învață pe toți cum să fim smeriți și să ne căutăm liniștea sufletească în lemn și în spații mici. Ca să aibă, probabil, ei loc de termopane, cărămidă poroterm și spații mari, foarte mari.
Ca să nu ne lungim inutil, pentru Taxi, cei cu melodia, nu am niciun mesaj, că ei săracii încearcă doar să se vândă prin una dintre cele trei metode rapide consacrate deja în România: ștergem pe jos cu tot ce e românesc, înjurăm biserica sau, ca amărâtul ăla de actoraș exhibiționist (am uitat cum îl cheamă), ne fluturăm chestiunile intime în public.
Pentru „prietenii„ smeriți, însă, am un mesaj: le doresc să-L găsească, cu adevărat, pe Dumnezeu. Și le mulțumesc pentru lecție. Am înțeles cum nu trebuie să fac. Când și dacă mă voi muta vreodată într-o vilăde 500/1000 de metri pătrați, nu voi încerca să îi conving pe alții să fie smeriți, să trăiască în bojdeuci și să se roage într-o bisericuță din lemn. Voi încerca să dau de la mine, dacă voi avea de unde. Fără, însă, să le dau lecții.
Mulțumesc, cu smerenie
Petre Irimuș
sursa foto: http://www.evz.ro/fabulos-cum-arata-vila-lui-dan-bittman-din-pipera-solistul-are-o-casa-pe-masura.html
