România comemorează toți eroii căzuți pe teritoriul țării – programul manifestărilor la Timișoara

Posted on iun. 5 2019 - 6:05pm by petre

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea celor care au murit în timp ce serveau în forțele armate.

În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.

Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data inițială.

În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.[2]

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor împreună cu alte instituții abilitate, elaborează programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sărbătoare națională.

Programul manifestărilor organizate în data de 6 iunie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Eroilor

– Ora 8 – Monumentul Eroilor sublocotenent (post mortem) Ioan Grosaru și sublocotenent (post mortem) Ioan Lucian Leuștean – UM 01109 str. Chișodei nr. 125 – depuneri de coroane și jerbe de flori

Ora 9 –Cimitirul Eroilor

– Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 – slujba de pomenire a eroilor neamului, depuneri de coroane și jerbe de flori

– Monumentele Eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial –depuneri de coroane și jerbe de flori

– Monumentele Eroilor sovietici, sărbi, germani, francezi –depuneri de coroane și jerbe de flori

Ora 12 –Monumentul Crucificării amplasat în fața Catedralei Mitropolitane

– – slujba de pomenire a eroilor neamului , alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori, defilarea detașamentului de onoare

0ra 13,30 – Monumentul Apărătorii Neamului din Calea Șagului

depuneri de coroane și jerbe de flori

Comments

comments

About the Author