Profesorul Alexandru Cristescu – o viață dedicată excelenței științifice și didactice

Posted on iun. 16 2025 - 1:33pm by petre

Profesorul Alexandru Cristescu – o viață dedicată excelenței științifice și didactice

  • un articol semnat de profesorul universitar doctor Iosif Ștefan Drăgulescu

Profesorul Alexandru Cristescu, personalitate marcantă a învățământului medical românesc, s-a născut la data de 13 octombrie 1938 în Oradea, județul Bihor. De-a lungul unei vieți profesionale remarcabile, a reușit să îmbine în mod excepțional pasiunea pentru cercetare, rigoarea academică, carisma didactică și viziunea strategică, devenind un reper de necontestat pentru generații întregi de studenți, colegi și cercetători.

 

Formare și începuturi academice

Între 1958 și 1964, profesorul Cristescu a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Institutului de Medicină Timișoara, instituție care avea să devină centrul activității sale academice și științifice. Remarcându-se printr-o inteligență vie și o capacitate de analiză profundă, a devenit extern prin concurs la Clinica de Neurologie (1962-1963), iar ulterior intern preclinic la disciplina de Fiziopatologie (1963-1966), disciplina care avea să-i marcheze întreaga carieră.

În anul 1973, a obținut titlul de Doctor în Științe Medicale, specialitatea Fiziopatologie, consolidând astfel fundamentul academic pe care și-a construit activitatea didactică și științifică.

 

Perfecționare și carieră didactică

În dorința de a-și extinde orizonturile științifice, profesorul Cristescu a urmat stagii de perfecționare de prestigiu la Institutul de Neurologie al Academiei Române (1969), Institutul de Fiziologie al Academiei (1972) și Universitatea de Stat din San Francisco, SUA (1985) – experiențe care i-au adus o viziune modernă și o abordare interdisciplinară a cercetării.

Ascensiunea sa în ierarhia universitară este un exemplu de excelență și dedicare. A parcurs toate treptele didactice în cadrul disciplinei de Fiziopatologie: Asistent universitar (1967–1978), Șef de lucrări (1979–1987), Conferențiar (1987–1990), Profesor (1990–2009).

A condus cu autoritate și inspirație Catedra de Fiziopatologie, între 1979 și 2009, perioadă în care a fost un magnet pentru spiritul tânăr și cercetător, captivând generații de studenți prin claritatea ideilor, eleganța predării și oratoria sa inconfundabilă. Un adevărat Maestru al Cuvântului, profesorul Cristescu transforma fiecare curs într-un spectacol intelectual, rămânând în memoria colectivă ca un model de pedagog și formator de caractere.

 

Activitate științifică și inovare

În plan științific, profesorul Cristescu a desfășurat o activitate impresionantă, fiind un vizionar al cercetării biomedicale românești. A fost coordonatorul a 42 de proiecte de cercetare, implementând modele experimentale in vivo și in vitro care au contribuit la testarea preclinică a unor medicamente noi. A colaborat cu instituții prestigioase precum Academia de Științe Medicale, Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice București, Centrala de Medicamente București și Centrul de Chimie Timișoara.

Este autor a 3 brevete de invenție și a 7 inovații remarcabile, dintre care se remarcă:

 

Instalația pentru mapping electrocardiografic de suprafață asistat de calculator – o premieră națională, cu aplicații în diagnosticarea neinvazivă a tulburărilor de ritm cardiac; Sistemul original de pletismografie și cardiografie de impedanță – pentru explorarea circulației periferice și a performanței cardiace; Dispozitivul de evaluare a inotropismului pe fibră miocardică izolată – destinat studiului mecanismelor de control ale performanței mușchiului cardiac.

Prin tehnici moderne de electrofiziologie, a investigat mecanismele celulare ale aritmiilor și ale morții subite cardiace, precum și fenomenul de precondiționare ischemică, o contribuție valoroasă la înțelegerea cardioprotecției.

 

Publicații și contribuții editoriale

Profesorul Cristescu a fost un autor prolific, cu peste 150 de lucrări științifice publicate în reviste de prestigiu naționale și internaționale. A semnat numeroase cărți și manuale de referință, devenite repere în formarea profesională a studenților și specialiștilor din domeniul medical:

Pletismografia şi cardiografia de impedanţă (1987)

Fiziopatologie specială (1997)

Fiziopatologie generală (1998)

Pathophysiology of disease (2002)

Fiziopatologia sistemelor (vol. I, 2003; vol. II, 2004)

Physiologie et physiopathologie (2006).

 

Funcții de conducere și recunoaștere academică

Profesorul Cristescu a fost un lider respectat în comunitatea academică și medicală, deținând funcții de mare responsabilitate:

Expert în Comisia de Aparatură a Ministerului Sănătății (1986–1988), Secretar științific al Universității (1989–1993), Decan al Facultății de Farmacie (1994–1997) – fiind printre fondatorii acesteia, Prorector științific (1997–2001), Prorector didactic (2001–2004) și chiar funcția de Rector în anumite situații (cum s-a întâmplat în 1997, când profesorul Ștefan Drăgulescu, rectorul UMFT de la acea vreme, s-a autosuspendat din funcție după ce a devenit ministru al Sănătății).

A fost ales membru titular al Academiei de Științe Medicale din România (2005) și a condus cu demnitate Societatea Română de Fiziopatologie în două mandate (1994–1997, 2005–2008).

 

Portretul unui savant vizionar

Profesorul Alexandru Cristescu a fost mai mult decât un dascăl sau cercetător. A fost un spirit enciclopedic, un intelectual rafinat, un vizionar al științei medicale, capabil să integreze armonios cunoștințe din domenii diverse precum anatomia, biofizica, farmacologia, medicina internă sau nutriția. Avea o capacitate rară de sinteză, o viziune anticipativă și o curiozitate intelectuală nestăvilită.

Mulți dintre colegi îl numeau cu admirație „Mephisto”, un supranume care-i reflecta acuitatea minții, finețea argumentației și aura ușor enigmatică ce însoțea adesea aparițiile sale publice. Riguros, exigent, dar profund uman, profesorul Cristescu rămâne o figură emblematică în medicina timișoreană – un simbol al profesionalismului, al eticii academice și al dăruirii totale față de știință și educație.

Comments

comments

About the Author