23 august 1981 – o zi care trebuia să fie, în propaganda oficială, dedicată celebrării „insurecției armate antifasciste”, s-a transformat într-una dintre cele mai negre pagini din istoria comunismului românesc.
În județul Hunedoara, trei tineri – Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu și Mircea Emil Muntean – au pus la cale o acțiune disperată de evadare din România, care s-a sfârșit în sânge.
Atacul și deturnarea autobuzului
În noaptea de 22 spre 23 august, cei trei au atacat Postul de Miliție din comuna Pui, de unde au furat un întreg arsenal: pistoale-mitralieră, arme de calibru mic, muniție, baionete și cuțite. Dimineața, au deturnat un autobuz plin cu navetiști, luându-i ostatici pe pasageri.
Planul lor era clar: să ajungă la Timișoara, unde să obțină un avion sau un elicopter și bani, pentru a fugi în Occident.
Cereri imposibile și barajul de la Timișoara
În apropiere de Deva, au transmis primul mesaj autorităților: libertatea ostaticilor în schimbul unui aparat de zbor. Cererea a ajuns până la Nicolae Ceaușescu, aflat în tribuna oficială la București. Dictatorul a ordonat personal ca „autobuzul să fie oprit cu orice preț”.
Pe drum, la marginea Timișoarei, atacatorii au reiterat condițiile: un elicopter al Crucii Roșii și 30.000 de dolari. Negocierile s-au blocat. La barajul de la Ghiroda, trupele de Securitate și USLA au deschis focul.
Masacrul
Rafalele trase înspre autobuz s-au soldat cu un măcel: șase morți și 12 răniți, printre victime aflându-se și pasageri nevinovați, inclusiv o fetiță. Șoferul a murit la volan, în timp ce oamenii încercau să fugă disperați din autobuzul ciuruit de gloanțe.
Unul dintre atacatori a fost ucis pe loc, ceilalți doi au fost capturați, dintre care unul rănit grav.
Execuția sumară
Finalul a fost dictat direct de la Snagov. Ceaușescu a ordonat ca atacatorii „să fie lichidați, să dispară”.
Astfel, cei doi supraviețuitori nu au mai ajuns niciodată în fața justiției: unul a fost împușcat într-o pădure, celălalt ucis prin metode brutale, în arest.
Cadavrele au fost îngropate în locuri secrete, fără ca familiile să știe vreodată unde.
După Revoluție – justiție incompletă
Abia după 1989, cazul a fost redeschis. George Homoștean, ministrul de interne din 1981, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru implicarea în operațiune, însă a executat doar o parte din pedeapsă. A fost amnistiat în 1994 și grațiat ulterior de președintele Ion Iliescu.
În 2010, controversa a revenit în atenția publicului când președintele Traian Băsescu l-a decorat, fără a cunoaște trecutul său. La scurt timp, decorația i-a fost retrasă.
O rană uitată a comunismului
„Operațiunea Autobuzul” rămâne unul dintre cele mai dramatice episoade din România anilor ’80.
Este o amintire dureroasă a unui regim care nu admitea contestare și care prefera execuțiile sumare în locul adevărului și al justiției.
sursa foto: Iancu Badiu
