Manelist celebru, mort la spital după ce a fost încătușat de polițiști pentru că făcuse accident

Posted on mai 23 2023 - 9:08pm by petre

Moarte fulgerătoare a unui cunoscut cântăreţ de manele din Ploieşti. Bărbatul de 31 de ani a murit în mâinile medicilor după ce poliţiştii de la rutieră l-au încătuşat şi l-au dus la Unitatea de Primiri-Urgenţe. Agenţii voiau să ştie dacă acesta era sub influenţa drogurilor. Înainte de a fi imobilizat, cântăreţul provocase două accidente şi avea un comportament suspect.

Ora 1 noaptea. În mijlocul străzii, trei poliţişti şi doi angajaţi SMURD sunt filmaţi de un martor în timp ce imobilizează un bărbat. La pământ, este cântăreţul de manele Tony de la Ploieşti pe care agenţii vor să-l încătuşeze. Tânărul ar fi avut un comportament dubios şi a fost prins imediat după ce a provocat două accidente rutiere.

Prima dată, maşina pe care o conducea a intrat într-un autoturism parcat regulamentar. Cântăreţul însă şi-a continuat drumul. Dar nu pentru mult timp. După un viraj, s-a oprit direct într-o ţeavă de gaze. Pagubele au fost doar materiale. Ajunşi la faţa locului însă, poliţiştii l-au găsit pe şofer extrem de agitat.

În momentul în care a ajuns la Urgenţe, Tony de la Ploieşti a făcut stop cardiorespirator

 

Mihaela Florescu, purt. de cuv. IJP Prahova: Poliţiştii rutieri au procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea unor probe biologice.

 

În momentul în care a ajuns la Urgenţe, Tony de la Ploieşti a făcut stop cardiorespirator.

Violeta Tănase, şef UPU Ploieşti: A fost preluat în spaţiul de resuscitare, s-au practicat manevrele de resuscitare. Din păcate, au fost fără rezultat.

Trupul bărbatului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Potrivit comunicatului IPJ Prahova, moartea manelistului a fost neviolentă, mai exact „nu au fost onstatate leziuni traumatice care să aibă legături de cauzalitate cu decesul”.

„A fost efectuată necropsia bărbatului de 31 de ani, iar rezultatul acesteia a arătat faptul că moartea a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardiorespiratorie acută pe fondul unei cardiomiopatii hipertrofice. Astfel, nu au fost constatate leziuni traumatice care să aibă legătură de cauzalitate cu decesul”, potrivit IPJ Prahova.

sursa: Observator NewS

video; Observatorul Prahovean

 

 

 

Comments

comments

About the Author