Furtuna Pia matură România

Posted on dec. 23 2023 - 7:48pm by petre

Furtuna Pia s-a dezlănţuit asupra României.

Ninge neîntrerupt de azi dimineaţă în zonele montane. Pe Valea Prahovei, între Predeal şi Azuga, sute de şoferi au rămas blocaţi în drumul spre vacanţă. Din cauza coloanei de maşini, echipajele de la deszăpezire nu au putut acţiona. Acolo unde nu a nins, vântul a bătut cu forţa unui uragan, a smuls brazi din rădăcini şi a rupt acoperişuri. Vremea rea se domoleşte abia în prima zi de Crăciun.

 

Turiştii care au plecat spre munte s-au confruntat nu doar cu aglomeraţia de pe DN1, ci şi cu ninsoarea şi viscolul. Zăpada a acoperit repede şoseaua de pe Valea Prahovei iar nămeţii au paralizat circulaţia. Unii şoferi au fost pregătiţi. Au scos din portbagaj lopeţile şi au încercat să elibereze drumul cât să poată înainta.

 

Comments

comments

About the Author