Fără îndoială, Budapesta este una dintre cele mai vizitate destinații turistice din estul Europei. Farmecul unic și special al capitalei maghiare se datorează, în mare parte, Dunării care despică actuala metropolă în cele două orașe, Buda și Pesta și, firește, podurilor care le unesc.
Adevărate opere de artă inginerească și arhitecturală, podurile istorice ale Budapestei sunt printre cele mai importante obiective turistice, atât ziua, dar mai ales după asfințit, când iluminatul arhitectural al punților se reflectă misterios în apele fluviului și se întrepătrunde armonios cu cel al clădirilor de pe cele două maluri. 
Ne referim la cele patru poduri centrale, care unesc Buda de zona burgheză a Pestei, de la nord spre sud podul Margareta, podul cu lanțuri sau podul Szechenyi, podul Elisabeta și podul Franz Josef (în prezent podul Libertății).
Traversarea acestor punți, pe jos sau cu un vehicul, navigarea pe sub ele sau doar admirarea lor de pe oricare mal constituie un spectacol de neratat pentru oricine ajunge la Budapesta.
Nu ne propunem acum să intrăm în poveștile fascinante ale fiecărui pod, ne vom opri doar la un aspect interesant legat de două dintre ele, podurile Elisabeta și Franz Josef. 
Două dintre cele mai frumoase poduri europene, dantelării metalice în stilul de mare vogă la cumpăna dintre secolele 19 și 20, unul suspendat iar celălalt imitând doar aspectul podurilor cu cabluri, au fost desenate de un timișorean, profesorul de arhitectură Virgil Nagy.
Născut la Timișoara în 25 aprilie 1859, Virgil Nagy a studiat ingineria și arhitectura, devenind în 1905 profesor titular la arhitectură, în cadrul Institutului Politehnic din Budapesta.
Printre lucrările realizate, în afara arhitecturii și structurii de rezistențăa pilonilor podului Franz Josef și a întregului pod Elisabeta, Virgil Nagy a mai semnat proiectele unor construcții civile și religioase din Imperiul Austro-Ungar, fiind și arhitectul Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
Din nefericire, în 1944, trupele germane în retragere au dinamitat toate podurile din Budapesta, pentru a întârzia ofensiva trupelor româno-sovietice.
După război, maghiarii au refăcut podurile păstrând arhitectura originală, cu excepția podului Elisabeta a cărui construcție originală nu a mai putut fi replicată, fiind construit în locul său un nou pod, tot suspendat, dar cu arhitectura diferită.
