Două fetițe moarte după ce mama lor le-a spălat pe cap pentru păduchi cu o substanță folosită la spălatul oilor

Posted on mai 30 2021 - 4:18pm by petre

Tragedie. Două fete au murit intoxicate cu o substanţă folosită la spălatul oilor. O a treia este în stare critică

Tragedie într-o localitate din Brașov. Două fetițe au murit, iar surioara lor este în stare foarte gravă.

Mama lor le-a spălat pe toate pe cap cu substanță foarte toxică folosită pentru deparazitat animalele, fără să își dea seama că le poate face rău. Și bunica fetițelor este în comă.

Copilelor de 7, 8 şi 9 ani li s-a făcut rău la doar câteva minute după ce mama le-a spălat pe cap. Femeia a sunat disperată la 112, iar în scurt timp cinci ambulanțe şi un elicopter au ajuns la faţa locului.

Fetiţele erau deja în stop cardio-respirator.

Cea mare a fost dusă la spitalul din Rupea cu elicopterul. Pentru că starea fetei era foarte gravă, medicii au decis să o trimită la Spitalul din Târgu Mureş.

Adina Murea, medic de gardă, Spitalul Orășenesc Rupea: ”În jurul orei 13 a fost adusă la camera de gardă o fetiţă de 9 ani. În urma maneverelor a răspuns favorabil, a fost trimisă mai departe la Mureş cu elicopterul.”

Maria Ciobanu, medic garda UPU Târgu Mureş: ”Prognosticul rezervat ar fi fost intoxicaţie cutanată, mama ar fi deparazitat-o cu o soluţie cu care se daparaziteaza oile.”

Bunica fetiţelor este şi ea în spital, în comă, la Spitalul Judeţean din Braşov.

Comments

comments

About the Author