Primăria Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, a organizat astăzi, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelului filolog Eugen Todoran (21 nov. 1918 – 09 aug.1997), dezvelirea bustului celui care a contribuit decisiv la întemeierea învăţământului filologic timişorean şi a culturii umaniste moderne din Banat.
În deschidere a cântat Orchestra Timişoara Big Band a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.
Opera sa ştiinţifică îl aşează între cei mai importanţi exegeţi ai lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga şi Titu Maiorescu, fiind distins cu premii şi diplome acordate de Academia Română şi de Uniunea Scriitorilor din România.
Ca decan al Facultăţii de Filologie şi, mai ales, ca primul rector al Universităţii de Vest din Timişoara de după Revoluţia din 1989, a reorganizat şi a dus faima acestei instituţii atât în ţară, cât şi în întreaga Europă. A iniţiat şi a susţinut înfiinţarea Bibliotecii Centrale Universitare, instituţie de importanţă naţională, care, din anul 2000, îi poartă numele.
Savantul, universitarul şi omul Eugen Todoran a avut o ţinută morală, profesională şi civică foarte apreciată şi urmată de studenţii şi de colaboratorii săi.
În anul 2002, i s-a conferit post-mortem Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 246/2002 lui Eugen Todoran, pentru întreaga activitate culturală, ştiinţifică şi didactică, care a dus la creşterea prestigiului internaţional al Timişoarei.
Lucrarea este realizată de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.
Bustul este donaţie din partea familiei Dorina şi Karl-Ernst Nowak.