Descoperire macabră pe un câmp lângă Lugoj – cadavrul unui bărbat dispărut de o lună de acasă

Posted on oct. 14 2023 - 2:38pm by petre

La data de 14 octombrie a.c, în jurul orei 12:00, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe un teren din prelungirea strazii Dacilor, din municipiul Lugoj, a fost găsită o persoană decedată.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe un teren parțial împădurit fiind găsit, din nefericire, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, dat dispărut de către familie la data de 04.09.2023.

Din primele verificări rezultă că trupul bărbatului nu prezintă semne de violență.

Trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Lugoj, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Comments

comments

About the Author