Avertismentul autorităților: rata de transmitere a noului coronavirus a crescut – numărul cazurilor s-ar putea dubla

Posted on iun. 23 2020 - 10:52pm by petre

Rata de transmitere a noului coronavirus în România e aproape dublă faţă de cea înregistrată la mijlocul lunii trecute, când au fost introduse primele măsuri de relaxare. Sunt calcule făcute de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Specialiştii se aşteptau la o creştere după relaxare, dar spun că de vină suntem toţi pentru aceste cifre.

Dacă tendinţa va continua la fel, ministrul Sănătăţii avertizează că numărul cazurilor s-ar putea dubla.
În luna martie, rata de reproducere a noului coronavirus a atins vârful de 2,1. Asta înseamnă că un singur om infecta mai mult de două persoane. Pe 4 mai, indicele a scăzut la 0,7, apoi a început din nou să crească.

Mesajul specialiștilor este clar: „Problema este cât de sus se duce. Avem rata pe care Organizația Mondială a Sănătății ne-o dă, de 1,2”.

Este aproape dublu faţă de 15 mai, când am ieşit din starea de urgenţă. Cât de mult ar putea să crească rata de reproducere? Depinde de fiecare dintre noi.

Ucraina şi Elveţia au acelaşi indicator. Iar Marea Britanie, Spania şi Italia, ţări în care noul coronavirus a îmbolnăvit în jur de 800 de mii de oameni şi a ucis peste 100 de mii, au o rată de reproducere mai mică.
Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății: Cred că ei au fost foarte marcați de ceea ce s-a întâmplat. Au înțeles că, până la urmă, comportamentul individual este cel care generează siguranța colectivă.

Ne aflăm oare în mijlocul unui al doilea val al epidemiei de coronavirus? În timpul pandemiei de gripă spaniolă care a omorât 50 de milioane de oameni, al doilea val a fost mai agresiv ca primul.
Adriana Pistol, Institutul Național de Sănătate Publică: Nu este nici al doilea val, nici un vârf din primul val. Este doar o simplă creştere periodică, da? Acum este din nou o creştere care se datorează măsurilor de relaxare.

Până acum, 24.505 români au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Asta înseamnă că peste 19 milioane sunt vulnerabili în faţa virusului.

214 noi cazuri de îmbolnăvire au fost raportate astăzi. Mai puţine faţă de zilele trecute, însă a crescut numărul pacienţilor în stare gravă şi critică internaţi la terapie intensivă.

Adriana Pistol, Institutul Național de Sănătate Publică: Avem câteva judeţe, în special în această zonă. În Suceava, în Brașov, avem un focar în judeţul Brăila, după care urmează câteva alte focare în Harghita.
Sunt zone în care zeci de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în ultimele zile şi sunt atent monitorizate.

Mihai Craiu, medic pediatru: Sunt îngrijorat pentru părinţii mei, pentru pacienţii mei cu boli cronice. Într-o comunitate în care replicarea este intensă, dacă se depășește un anumit prag, poţi să iei orice fel de măsuri paleative că nu se rezolvă problema decât printr-o nouă închidere. Şi economia nu va suporta o nouă închidere.
Ministrul Sănătăţii este optimist.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Avem o scădere a numărului de cazuri față de zilele precedente. Nu gândim la o estimare sumbră.

Săptămâna aceasta, autoritățile vor analiza evoluția cazurilor și vor decide dacă, de la 1 iulie, vor aplica noi măsuri de relaxare.

Cinematografele, restaurantele și locurile de joacă sunt în continuare închise.

Comments

comments

About the Author