Atenție! Nu vă riscați viața! cade muntele pe șosea in vestul țării VIDEO

Posted on ian. 31 2023 - 4:32pm by petre

Atenție! DN 57 rămâne închis în zona Berzasca, jud. Caraș-Severin!

Alpiniștii contractați de antreprenorul lucrării de stabilizare și consolidare a versanților au început de săptămâna trecută ranguirea. Această activitate presupune punerea în siguranță a versantului pentru ca, ulterior, să se amplaseze explozibilul pentru derocare.

Deși drumul este oficial închis, iar anunțul de închidere a fost făcut prin toate mediile de comunicare, unii șoferi continuă să se deplaseze 𝐩𝐞 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐫 prin zona închisă și nu țin cont de pericolele existente. Activitatea de ranguire provoacă frecvente căderi de pietre de pe versant, căderi care cresc riscul unor coliziuni cu mașinile care circulă 𝐢𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥 pe sectorul închis și periclitează siguranța participanților la trafic.

Din dorința de a-și continua nestingheriți drumul, unii șoferii ignoră avertismentele alpiniștilor și drumarilor, și au trecut chiar și peste “bariera” de material rezultat din alunecare sau au îndepărtat balizele amplasate tocmai pentru a opri trecerea. Motivația acestor persoane este că trec “pe răspunderea lor” și nu de puține ori devin și recalcitranți. Insistența șoferilor de a nu respecta semnificația indicatoarelor îngreunează totodată și activitatea alpiniștilor, care trebuie să se oprească din operațiunile specifice ori de câte ori observă un vehicul care forțează trecerea.

Respectați semnalizarea instituită! 𝐍𝐮 𝐯𝐚̆ 𝐩𝐮𝐧𝐞𝐭̦𝐢 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥! Până la anunțarea unor noi măsuri, se circulă în continuare deviat pe ruta: DN 6 Orșova – DN 6 – DN 57B – Oravița – DN 57 – Moldova Nouă.

Comments

comments

About the Author