Procurorii DNA au prins in flagrant, astazi, cu putin timp in urma, o persoana care ar fi incercat sa mituiasca un magistrat cu suma de 15.000 de euro, potrivit surselor G4Media.ro.
„În perioada septembrie – decembrie 2023, suspectul C.F.B a pretins suma de 25.000 de euro martorului denunţător A.L. . În data de 14.11.2023, când a fost realizată operaţiunea flagrantă a şi primit de la A.L suma în cuantum de 15.000 de euro, promiţându-i că va interveni la un judecător al ÎCCJ spre a-l determina pe aceasta să soluţioneze în favoarea denunţătoarei dosarul înregistrat la această instanţă, respectiv să admită recursul declarat de martora denunţătoare”, arată surse judiciare.
Potrivit datelor de pe portalul ÎCCJ, este vorba despre un dosar cu obiectul „rezoluţie contract” – aflat pe rolul Secţiei I Civilă a ÎCCJ, în stadiu de recurs, cu nou termen de judecată – 6 martie 2024.
Persoana susținea că are acces la judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.
Flagrantul a avut loc în parcarea unui centru comercial din Timișoara, iar mita era pentru a ajuta o denunțătoare să primească o soluție favorabilă într-un proces civil de la Înalta Curte.