Primul spectacol al anului 2014 la Teatrul „Merlin„ aduce în scenăun basm clasic, Zâna lacului, scenariul original fiind creat de un experimentat și talentat actor păpușar, Maria Gornic, care semneazăși regia artistică.
O prea frumoasăprințesăa fost răpităde un temut zmeu și ținută, cu o vrajăputernică, sub apele unui lac, pentru a deveni mireasa sa. Prințul din poveste, Mălin, ca orice prinț care își urmeazădestinul, pornește de îndatăîn căutarea ei și colindătot pământul, dar nu reușește săo găsească. Pânăcând, într-o zi, pe malul unui lac, o zărește pe Zâna lacului de la care aflăcăe chiar prințesa Mălina.
Așa începe povestea clasicăa prințesei căreia i s-a pierdut urma, scrisădupătiparul specific basmelor. Deși putem recunoaște cu ușurințăsituațiile șablon, acestea sunt transpuse cu originalitete în momente amuzante, captând atenția prin jocul păpușilor, dar și printr-un umor contemporan și de foarte bunăcalitate al textului. Astfel, aprigul nostru Zmeu nu e neom, nu e defel o ființăcu o psihologie misterioasă, aparte. El este surpriza spectacolului.Totuși, curățenia sufletească, darurile pe care le primește prințul și istețimea lui rămân importante,reușind să-l facăsăizbândeascăîn lupta cu Zmeul, ca în orice basm care știm căse terminăcu bine.
„M-am gândit la o poveste care sărespecte schema clasicăa basmului și tradiția artei păpușărești, totul filtrat prin prisma actorului păpușar.„ ( Maria Gornic, regizor artistic)
Spectacolul se adreseazăcopiilor între 2 și 11 ani, iar păpușile sunt tip marionetăprimitivăcu fire. Echipa artisticăeste formatădin: Maria Gornic, regia artisticăși scenariul, Krisztina Nagy, scenografia, Mariana Ivașcu, asistent regie Cu mare poftăde joc s-au regasit împreună: Mariana Ivașcu, Laurențiu Pleșa, Diana Boboc, Octavia Petrișor, Adrian Balint. Premiera va avea loc duminică, 26 ianuarie, ora11, la sediul Teatrului „Merlin„.