Peștele din Dunăre poate fi mai periculos decât peştele marin, din cauza acumulării de metale grele, susțin cercetătorii Universității „Dunării de Jos” din Galați. Medicii susțin că aceste metale pot provoca probleme neurologice, oncologice și intoxicații grave.
O analiză realizată de către cercetătorii Universității „Dunărea de Jos”, din Galați, a scos la iveală faptul că peştele din Dunăre poate fi periculos pentru organismul uman deoarece apa este foarte poluată.
Potrivit specialiștilor, consumul peştelui de captură, pe termen lung, ar putea fi dăunător sănătăţii din cauza acumulării de metale grele, în special mercur. Cea mai mare concentraţie de metale grele – cadmiu, nichel, mercur – se găsește în fructele de mare şi peştii care sunt pescuiţi fie în Dunăre, fie în Marea Neagră. În schimb, în cazul peştilor de crescătorie, apa trece prin nişte sisteme de filtrare, inclusiv biologice. Acest lucru contribuie la reducerea poluanților și a prezenței metalelor grele.
sursa: Realitatea