Doi poliţişti aflaţi în misiune au ajuns la spital, după ce autospeciala în care se aflau a fost lovită în plin de un alt autoturism.
Teribilul accident s-a petrecut în comuna ieşeană Ion Neculce.
Deşi autospeciala avea semnalele luminoase în funcţiune, o şoferiţă neatentă nu i-a acordat prioritate. Impactul a fost violent, iar maşina de poliţie a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului.
Accidentul s-a produs puţin după ora 15:00. Cei doi poliţişti de la Secţia 7, din Târgul Frumos, se aflau în misiune şi se grăbeau să ajungă la un posibil înjunghiat. Pe raza localităţii Războieni, comuna Ion Neculce, aceştia au intrat în depăşirea unei maşini, iar o şoferiţă a virat la stânga fără să se asigure şi a tăiat calea autospecialei.
Impactul ar fi fost atât de puternic, încât mașina de poliţie s-ar fi răsucit de doua ori în aer și s-a oprit într-un copac aflat pe marginea drumului. Pentru că nu purta centura, unul dintre agenţi a fost găsit în afara maşinii, cu răni severe.
Martor: Eram în ogradă, acolo. Lucram şi am auzit troncănit, o bubuitură. Am venit repede. Când am venit, unul era în mijlocul asfaltului, stătea covrig, iar unul era în maşină.