Elevii români au obținut douămedalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internaționalăde Geografie care a avut loc în orașul polonez Cracovia, ocupând locul întâi pe națiuni în Europa și locul trei la nivel mondial, dupăSingapore și Australia, a anunțat marți Ministerul Educației.
Medaliile de aur au fost cucerite de Andra-Cosmina Albulescu, care a absolvit în acest an Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, și de Cosmina-Andreea Manea, absolventăa Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești. Ambele tinere au fost laureate cu aur și la ediția din 2013.
Medalia de argint i-a revenit Aurei Elena Amironesei, elevăîn clasa a XI-a la Colegiul Național din Iași, în timp ce medalia de bronz a intrat în posesia Ancăi Maria Rădulescu, absolventăa Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești.
Lotul național olimpic prezent la a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie a continuat seria succeselor din anii precedenți, cu cele patru medalii obținute ocupând, în clasamentul pe națiuni, locul întâi în Europa și locul trei la nivel mondial, dupăSingapore și Australia, aratăMinisterul Educației, într-un comunicat de presătransmis agenției MEDIAFAX.
La Olimpiada Internaționalăde Geografie, care s-a desfășurat în perioada 11-18 august, în orașul polonez Cracovia, au participat 142 de concurenți din 36 de țări.
Lotul olimpic și profesorii însoțitori revin în țarămarți, la ora 14.00, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.
sursa: Mediafax