Înspiritul unității în comunitate și mediul academic, al sărbătoririi celor șapte decenii de la înființarea sa, Universitatea de Vest din Timișoara a readus tradiția campionatului de fotbal între universitățile de stat ale Timișoarei.
Campionatul universitar de fotbal, organizat ultima datăîn anul 2011, s-a bucurat de o nouăediție desfășuratăieri, 9 mai, între echipele de fotbal ale celor patru universități de stat din Timișoara, echipe formate din rectori, cadre didactice și personal administrativ.
Astfel, pe terenul de fotbal s-au reunit echipe de la Universitatea de Medicinăși Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Universitatea „Politehnica” din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și MedicinăVeterinarăa Banatului „Regele Mihai I al României„ din Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara.
“Am desfășurat aceastăacțiune pentru a celebra educația, cultura și sportul alături de toate universitățile de stat din Timișoara. UVT 70 este o sărbătoare a întregii comunități și măbucur căam extins colaborarea și pe terenul de fotbal. «Sportul are puterea de a inspira, de a uni oamenii», spunea Nelson Mandela, fapt dovedit și astăzi pe terenul de fotbal„, a declarat rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Clasamentul final al Campionatului universitar de fotbal UVT 70.
I. Universitatea de Vest din Timișoara
II. Universitatea de Medicinăși Farmacie „Victor Babeș” Timișoara
III. Universitatea de Științe Agricole și MedicinăVeterinarăa Banatului „Regele Mihai I al României„ din Timișoara
IV. Universitatea „Politehnica” din Timișoara
Acțiunea a făcut parte dintr-un program amplu dedicat sărbătoririi celor 70 de ani de la înființarea Universității, numeroase evenimente fiind programate a avea loc pe parcursul lunii mai.