17 români, pe vasul de croazieră în carantină din cauza coronavirusului

Posted on feb. 6 2020 - 11:18am by petre

17 români sunt în carantină pe vasul „Diamond Princess”, aflat în largul Japoniei.

Este vorba despre doi pasageri și 15 membri ai echipajului, relatază Digi24.

Ei se află blocați pe navă alături de alte aproximativ 3.700 de persoane, după ce autoritățile din Japonia au decis să instituie carantina la bordul vaporului, notează sursa citată. Cele 3.711 persoane de la bordul navei ”Diamond Princess” au primit interzis din partea autorităților să părăsească nava timp de două săptămâni, după ce un pasager care părăsise vaporul a fost depistat cu noul coronavirus în Hong Kong.

În plus, în urma controlului medical, alte zece persoane aflate pe navă au fost depistate cu coronavirus.

„Am primit rezultatul testelor pentru 31 de persoane și în cazul a 10 persoane ele sunt pozitive. Acești oameni au fost evacuați de pe navă și, cu ajutorul oficialilor de la Garda de Coastă sunt transportați la unități medicale din prefectura Kanagawa”, a anunțat, miercuri, Katsunobu Kato, ministrul japonez al Sănătății.

Nu este singurul caz de navă blocată din cauza coronavirusului. În aceeași situație se află alți 1.800 de persoane în Hong Kong, după ce trei trei pasageri chinezi care au călătorit cu acest vas au fost depistați pozitiv, iar alte câteva persoane au febră și tușesc.

Comments

comments

About the Author