La 20 August 1864, se năștea I. I. C. BRĂTIANU, personalitate marcantăpentru istoria României și pentru istoria Europei.
I. I. C. BRĂTIANU este cel de-al 3-lea copil al lui Ion C. BRĂTIANU și al Calipoiei (Pia) BRĂTIANU, primul lor fiu. I.I.C. BRĂTIANU s-a născut în casa moșiei din județul Argeș, la „Florica”, locul în care își va găsi întotdeauna răgazul unor retrageri pentru cugetare în momentele tensionate din tumultoasa-i viață. Tatăl a vrut să-i dea prenumele Coman, dar nașul GhițăEnescu împreunăcu mama au insistat săia numele de Ion (Ionel).
Din începuturie educației lui I.I.C. BRĂTIANU, izvoarele istorice relateazăcăprimul pedagog al viitorului mare om politic a fost mama sa, Pia Brătianu. De la mama sa învațăscrisul și cititul în limba romînă, geografia, socotelile, cititul în limba franceză. Din 1873, pe când tatăl său deținea portofoliul Ministerlui Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ionel primește, din Elveția, prima institutoare, domnișoara Marie Bornand. Tatăl său a preferat o institutoare elvețianădeoarece considera că: „Svițerii sunt oameni cinstiți și cumsecade, aceste douăcalități sunt singurele e care am dreptul săle reclam de la copiii mei”.
De trei ori pe săptămânăde la Pitești, venea profesorul Atanasiu, pentru a-i preda limba romînă. Cele 4 clase primare le absolvăîn 1875, an în care intrăîn prima clasăde liceu.
Cele 7 clase de Liceu le va termina la Sf. Sava în 1882. Aici își va lua Bacalaureatul cu următoarele note: 9 la gramatică, 10 la aritmetică, 10 la catehism, 8 la caligrafie, 8 la dictando și 10 la lectură. DupăBacalaureat a efectuat stagiul militar ca voluntar, timp de 6 luni, în regimentul 2 artilerie cu un program de cazarmăîntre orele 6-12. Dupămasa frecventa cursuri la Școala de Poduri și Șosele, școalăorganizatăde G. Duca. Din vara anului 1883 va pleca la Paris pentru a’și continua studiile acolo. La Paris este încredințat liceului Sainte-Barbe, pentru efectuarea unui an pregătitor la clasa de matematici speciale. ÃŽntâmpinădificultăți, dar le depășeșete, reușind în 1884, săfie admis la Școala Politehnicădin Paris, unde se pregătește doi ani, apoi se înscrie în 1886, la Școala de Poduri și Șosele, pe care o va absolvi cu succes în anul 1889. Eșueazăla douăexamene succesive pentru obținerea diplomei de licențăîn matematici la Sorbona.
IC BRATIANU
Obține specializarea și diploma de inginer, se întoarce în țarăpentru a profesa. ÃŽși va întrerupe cariera profesionalăși va intra în viața politicăa patriei, apoi în administrația de stat, în care își va afla marea sa vocație de cetățean, deputat, ministru, prim-ministru, șef de partid, mare făuritor de conștiințe politice și de destine, conducând Regatul Românei spre împlinirea marelui ideal al întregirii neamului.
Cu o fizionomie spiritualăaparte, înclinatăspre reverie, contemplație și adâncămeditație, care’i crea aparența de apatie sau „lene”, cum o numea el adeseori, I.I.C. BRĂTIANU dovedise marea sa capacitate de a lupta și a învinge dificultățile, concetrântu’se cu tărie asupra scopului propus.
Democrat prin excelență, un demn continuator al aplicării principiilor liberale inițiate de părintele său, I.I.C. BRĂTIANU vedea în P.N.L. un mijloc de atingere a idealurilor sale democratice. I.I.C. BRĂTIANU era puțin preocupat de legătura cu masele, partidul său trăia doar prin prestigiul șefului său și nu avea solide aderențe în masele populare: „Ionel Brătianu nu cunoscuse înfrângerea în viața politicăinternă, era autorul reformelor politice și câștigase războiul de întregire națională. Un asemenea om se desprinsese din rândurile factorilor politici normali, devenise – așa cum l-a denumit unul din părinții bisericii – omul providențial. Cert este căIonel Brătianu, din 1914 pânăîn 1927, a pășit numai pe linia de creștere a împlinirii năzuințelor neamului nostru. Poporul românesc credea în el, văzând aevea împletindu-și soarta lui în lumina călăuzitoare a aceleiași stele, aducătoare de noroc”. Petre Ghiță, Ionel Brătianu, București 1946, p. 10-11.
Adversarii și prietenii au afirmat despre I.I.C. BRĂTIANU căa fost fiul norocului, datoritădepășirii tuturor dificultăților care i-au stat în cale. Înepocăa fost batjocorit, caricaturizat în fel și chip, calomniat, rar răspunzând atacurilor: „Era stăpân pe mijloacele lui, își urmărea cu precizie matematicăjocul politic, știa unde ajunge și atinsese întotdeauna ținta fărăgreș. Nu-l interesa deci duelul oratoric sau polemica scrisă. Când răspunsurile erau, câteodată, absolut necesare, încredința aceastăsarcinăcolaboratorilor foarte tineri. El pășea cu mersul cunoscut și domol, dupărigla faptelor împlinite, care se înscriu de-o parte în istoria unui popor”. Petre Ghiță, Ionel Brătianu, București 1946, p. 22-23
Este dificil pentru noi cei de azi sărăspundem la întrebarea dacăI.I.C. BRĂTIANU a fost iubit de întreaga națiune romînă, dar cu siguranțăîntreaga națiune românăl-a admirat, tuturor inspirându-le un sentiment de încredere. S-a sfârșit din aceastăviațăîn culmea gloriei și a puterii politice: „Accidentul morții (…) a intervenit când încheiase ciclul unei activități creatoare, de proporții istorice”. Petre Ghiță, Ionel Brătianu, București 1946, p. 23
Prin faptele sale mărețe, I.I.C. BRĂTIANU ne-a lăsat o națiune unită, liberăși demnăîntre națiunile europene, o națiune pe care noi, cei de azi, e nevoie săne-o reamintim și săo readucem în viețile noastre pentru a reface în acest fel legătura cu Patria moșilor și strămoșilor noștri.
