Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Preluarea de facto și de jure a administrație Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu mare greutate, datorită prezenței în regiune a trupelor sârbe și franceze.
Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919. Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3).
Administrația românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfințită prin intrarea armatei române în Timișoara la 3 august 1919. Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre. Alt argument al sârbilor a fost poziția geograficăa capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și prin urmare vulnerabilă din punct de vedere strategic și militar.
Trupele romane bat pas de defilare in actuala Piata a Unirii
Mai târziu, o ultimă încercare de independență a venit din partea germanilor din Banat, care, în data de 16 aprilie 1920, au trimis o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii bănățene, care ar fi inclus nu doar Banatul, dar și regiunea vecină Backa. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton.
Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.
„În 11-13 iunie, Consiliul Suprem al Conferinței de Pace de la Paris a comunicat României decizia finală privind granița dintre România și Ungaria și dintre România și Serbia. Astfel, două treimi din Banat reveneau României și o treime revenea Serbiei. În 28 iulie administrația română s-a instalat în Banat. Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru judeâul Caraș-Severin cu sediul la Lugoj, iar Aurel Cosma la Timișoara pentru județul Timiș-Torontal, cu sediul la Timișoara.
La 3 august 1919 în Timișoara au intrat primele unități ale armatei române, sub comanda colonelului Economu, în uralele mulțimii entuziasmate. În piața care de atunci se va numi Piața Unirii din centrul orașului, armata este primită de oficialitățile locale și de reprezentanți ai minorităților. Pentru a pecetlui actul unirii Banatului cu România, sosesc la Timișoara dinspre Arad prim-ministrul Brătianu și ministrul Consiliului Dirigent Ștefan Cicio-Pop. În ziua următoare Regatul român a încheiat tratatul cu puterile aliate în urma căruia Banatul intra în granițele României Mari.
Marea adunare popularădin Timișoara
La 10 august 1919 se ține la Timișoara o mare adunare populară a tuturor bănățenilor, veniți în număr de peste 40.000, din toate colțurile provinciei, să consfințească unirea Banatului cu România. Adunarea adoptă o rezoluție prin care declară: Declarăm unirea pe vecie a întregului Bănat cu Statul român sub sceptrul dinastiei române. Jurăm credință și supunere M.S. Regelui Ferdinand I, domnitorul tuturor românilor. Aducem omagiile noastre glorioasei armate române pentru măreața operă și jertfă depusă pe altarul dezrobirii noastre de sub jugul de o mie de ani, pentru învingerea bolșevismului maghiar și pentru intrarea triumfal ă în capitala Ungariei. Luăm cu mulțumirea la cunoștință hotărârile Suveranului nostru și a sfetnicilor săi de a impune tuturor respectarea drepturilor istorice, teritoriale și suverane ale statului și neamului românesc. Pretindem respectarea tratatului din 4 august 1916, încheiat de către Regatul român cu marile puteri aliate, pretindem întreaga provincie a Banatului cu hotarele sale naturale Dunărea, Tisa și Mureșul, din punct de vedere istoric, etnografic și economic, protestăm prin urmare contra oricărei încercări de schimbare arbitrară a hotarelor României Mari. Protestăm contra oricărei încercări de a știrbi, sub orice pretext, suveranitatea neamului și statului românesc, contra oricărui amestec în chestiunile interne ale statului român. […]”
sursa: enciclopediaromaniei.ro care citeaza: DudaÅŸ, Vasile, Aspecte privind situația Banatului în anii primei mari conflagrații mondiale, în Analele Banatului, XV 2007, p.255 ↑ Ilieșiu, p.104 ↑ DudaÅŸ, op.cit, p.256 ↑ Scorpan, p.659 ↑ PăiuÅŸan, p.136 ↑ PăiuÅŸan, p.137 ↑ PăiuÅŸan, p.139 ↑ Munteanu, p.69 ↑ ibidem, p.70 ↑ PăiuÅŸan, p.139 ↑ Ilieșiu, pp.121-122 ↑ Dan, Petre, Hotarele românismului în date, Editura Litera Internațional, București, 2005 pp.106-107 wihipe
