Papa Francisc l-a numit pe cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, ca trimis al său special la inaugurarea, în august 2015, a complexului conventual de la Maria Radna (Lipova), aparținând diecezei de Timișoara, supus recent unor ample lucrări de renovare.
ÃŽnnobilatăde Sfântul Ioan Paul al II-lea cu titlul de „basilica minor„, biserica sanctuar din Maria Radna a fost păstorităvreme de secole de Ordinul Fraților Minori observanți. Din 2003, întreaga viațăa acestui cunoscut loc de pelerinaj din vestul României a fost încredințatăclerului diecezei romano-catolice de Timișoara.
Basilica Minor Maria Radna dupa renovare
Posted by Timisoara Stiri on Monday, December 28, 2015
Programul de reabilitare de care a beneficiat mănăstirea a fost de peste 10 milioane de euro, fiind cea mai mare finanțare primităde un lăcaș de cult din România.
Mănăstirea Maria Radna, una dintre cele 4 Basilica Minor din România, a fost fondatăîn 1520, actuala bisericădatând din perioada barocului, fiind sfințităîn 1767.
Așa cum ne-au obișnuit, foarte vigilenți cu fondurile europene atunci când nu sunt dirijate spre Marea Britanie, jurnaliștii englezi au lansat un atac virulent împotriva programului de restaure a monumentelor istorice din Transilvania, comparând Basilica Minor Maria Radna cu „un castel Disney construit pe un teren bombardat„ și acuzând gestionarii proiectului de vânzarea în Germania a materialelor de construcții originale și înlocuirea lor cu betoane și țigle industriale.
Dieceza romano-catolicăde Timișoara a negat totul.