Cel puţin trei persoane au fost înjunghiate în cursul unui atac cu cuţitul care a avut loc vineri seară într-un magazin din Haga, a anunţat poliţia olandeză, potrivit BBC News.
Poliţia olandeză caută un bărbat cu vârsta între 45 şi 50 de ani, îmbrăcat într-un trening gri, despre care se crede că este autorul atacului.
Starea celor răniţi şi motivul atacului sunt momentan necunoscute.
Incidentul s-a produs în incinta unui magazin universal din zona Grote Markt, piaţa principală a oraşului Haga.