UPDATE! Un copilaș din șalupa răsturnată a fost scos mort din apă! Alți doi copii și doi adulți sunt de negăsit!

Posted on apr. 30 2023 - 9:18pm by petre

UPDATE! La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au fost sesizați cu privire la faptul că în zona localității Periam Port din județul Timiș s-ar fi răsturnat o barcă în care se aflau mai multe persoane.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe malul râului Mureș care aparține de județul Timiș fiind scoase la mal o femeie în vârstă de 28 de ani și un copil în vârstă de 3 ani.

Din nefericire, a fost declarat decesul minorului.

De asemenea, 3 adulți și 3 copii au fost scoși pe malul râului Mureș care aparține de județul Arad.

Alți 2 adulți și 2 copii sunt de negăsit.

 

Sâmbătă, la ora 20:24, pompierii au fost solicitați să intervină  pentru căutarea-salvarea unor persoane răsturnate cu o barcă în Periam Port.

De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul subunităților de intervenție cu 7 autospeciale de primă intervenție și comandă și bărci, baloane de iluminat, o ambulanță SMURD, precum și echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și o autospecială de transport personal și victime multiple și 2 ambulanțe SAJ. În sprijin intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Periam.

Din primele informații, în barcă se aflau aproximativ 12 persoane. Dintre acestea, 8 au ieșit din apă.

Misiune în dinamică.

Comments

comments

About the Author