Un nou cutremur semnificativ a lovit Turcia, luni seara, tot în sudul afectat de seismele de acum două săptămâni, care s-au soldat cu 40.000 de morți, potrivit datelor Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC).
Cutremurul s-a produs la ora locală 20:04:28, în provincia Hatay.
Agenţia turcă pentru Gestionarea Dezastrelor şi Urgenţelor (AFAD) a anunţat că seismul s-a produs în provincia Hatay, în sud-estul ţării.
Potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), cutremurul de 6,4 grade a avut loc la ora locală 20.04 (19.04, ora României) în zona Uzunbağ, la adâncimea de doar zece kilometri.
Televiziunea Ntv relatează că seismul a provocat prăbuşirea unor clădiri avariate, dar că nu există victimele. Potrivit agenţiei de presă de stat turcă Anadolu, cutremurele au fost resimţite şi în Siria, Iordania, Israel şi Egipt. Potrivit Al Jazeera, cutremurul a fost resimţit şi în Liban şi Irak.
Cutremurul s-a produs la o distanţă de 140 de kilometri sud de seismele de 7,8 şi de 7,5 grade produse pe 6 februarie în zona Kahramanmaras, soldate cu cel puţin 46.000 de morţi în Turcia şi Siria.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis luni construirea a 200.000 de locuinţe în cele 11 provincii turce afectate de seismul devastator din 6 februarie, informează AFP.
„Niciunul dintre imobile nu va fi mai înalt de trei sau patru etaje”, a declarat Erdogan aflat în provincia Hatay (sud), cea mai afectată de seismul cu magnitudinea 7.8 ce a făcut peste 41.000 de morţi în Turcia şi a distrus sau a avariat grav peste 118.000 de locuinţe.
„Toate locuinţele vor fi reconstruite de la zero (…) pe terenuri solide şi în conformitate cu bunele practici”, a insistat şeful statului turc, precizând că operaţiunile pentru construirea acestor locuinţe vor începe în martie.
Locuinţele vor fi construite la distanţă de liniile de falie, „mai aproape de munţi, pentru a fi protejate de probleme ce ţin de solurile moi”.