Timisoreanca care e viceprimar la Berlin

Posted on ian. 3 2017 - 10:17pm by petre

Românca Ramona Pop, reprezentanta Partidului Verde din Berlin, a fost aleasă în 8 decembrie 2016 unul dintre cei doi viceprimari ai capitalei Germaniei.ramona-pop-wiki
De fapt numele rolului este de primar, adică burgermeister, însă este echivalentul vice-primarului; primarul este Regierender burgergermeister, adică primar guvernator.

Ramona Popa, născută la Timișoara în 1977 și care a părăsit  România împreună cu familia în 1988, a militat în campania electorală pentru modernizarea grădinițelor și școlilor, care trebuie restaurate, și pe care a promis să le aduc ăîntr-un stadiu adecvat de funcționare. De asemenea, Pop a spus că mai dorește să introducămai multe trenuri S-Bahn în rețeaua de transport în comun.

Ramona Popa a intrat în Parlament la 24 de ani, fiind cea mai tînără membră de atunci. ramona-pop-berliner-zeitung

Ramona Pop s-a născut la Timișoara în anul 1977 și a emigrat în Germania, împreunăcu familia ei, în 1988. A absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin.

În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al fracțiunii din Camera Deputaților.

Sursa: Activenews, foto Foto: BLZ/Markus Wächter, WikiPedia

Comments

comments

About the Author