Un taximetrist de 60 de ani din Mioveni a fost găsit vineri seară, în jurul orei 21:45, rănit grav prin înjunghiere, pe un drum din apropierea unui pod din oraș. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat.
Din primele verificări reiese că acesta preluase un client din Pitești, iar pe traseu a oprit taxiul pentru a discuta cu pasagerul. În acel moment, bărbatul din spate l-ar fi atacat cu un cuțit, lovindu-l în zona pieptului. După agresiune, suspectul ar fi fugit cu portofelul, telefonul și geaca victimei.
Rănit, taximetristul a încercat să ajungă la o locuință din apropiere pentru a cere ajutor și ar fi parcurs aproximativ 500 de metri până la poartă, unde s-a prăbușit.
După declanșarea anchetei, polițiștii au identificat un suspect în vârstă de 21 de ani, din comuna Davidești. Acesta a fost depistat câteva ore mai târziu, într-o zonă de câmp de la marginea orașului, purtând geaca victimei. În urma testării, tânărul a fost găsit pozitiv la consum de amfetamină.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru stabilirea exactă a motivelor agresiunii și a împrejurărilor în care s-a produs fapta.




