Guvern monocolor PSD, susținut de PNL și UDMR. Sorin Grindeanu, propunerea social-democraților pentru funcția de premier
Scenariul unui nou Executiv începe să prindă contur după negocierile politice din ultimele zile. Varianta analizată este formarea unui Guvern monocolor PSD, care să fie susținut în Parlament prin voturile PNL și UDMR.
Potrivit informațiilor apărute din zona politică, social-democrații nu ar fi dispuși să sprijine un Guvern din care nu fac parte, ceea ce ar reduce șansele unui Executiv format din PNL, USR și UDMR, susținut din exterior de PSD.
În acest context, negocierile se concentrează pe un acord politic prin care un Guvern PSD minoritar să primească sprijin parlamentar.
Liderii PNL, USR și UDMR – Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor – au discutat strategia pentru perioada următoare, iar liberalii ar urma să vină cu mai multe condiții pentru susținerea unui astfel de Executiv.
Printre solicitările PNL se numără măsuri clare pentru reducerea deficitului bugetar, asumarea unor reforme restante din PNRR, precum și angajamentul noului Guvern pentru construcția bugetului pe anul 2027. Liberalii mai vor garanții privind stabilitatea politică, susținerea unor obiective externe precum acordul SAFE și aderarea României la OCDE.
O altă variantă discutată a fost o posibilă rocadă între două guverne minoritare: un Executiv PNL-USR-UDMR până în aprilie 2027, urmat de un Guvern PSD susținut parlamentar de aceleași formațiuni. Scenariul ar păstra ideea unei schimbări de guvern convenite politic, dar într-o formulă diferită.
PSD a decis însă oficial să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată în unanimitate în Biroul Permanent Național al partidului.
Grindeanu a transmis că își dorește libertate deplină în alegerea echipei guvernamentale și că PSD trebuie să aibă autonomie asupra programului de guvernare.
„Avem nevoie rapid de un Guvern funcțional și nu de un nou sezon de conflicte politice”, a declarat liderul social-democrat, care a respins ideea unor condiții impuse prin acorduri privind funcțiile.
Acesta a respins și scenariul unei rocade între guverne minoritare, pe care l-a catalogat drept o variantă nerealistă.
În privința unor eventuale măsuri economice, Grindeanu a precizat că orice reducere de taxe, inclusiv TVA, ar putea fi analizată doar dacă există spațiu fiscal și dacă sunt respectate angajamentele asumate de România.
Președintele Nicușor Dan a transmis anterior că varianta care pare să se contureze este cea a unui Guvern politic minoritar, bazat pe un acord parlamentar de susținere, subliniind că formarea noului Executiv trebuie accelerată.

