Sindicatul Sidepol Timiș cere verificări după informații privind un șef din Poliția Timiș care ar fi fost prins băut la volan
Fostul polițist Valer Kovacs a redistribuit o postare în care se solicită conducerii Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române să verifice situația unui ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, despre care se afirmă că ar fi fost depistat recent în trafic cu o alcoolemie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit postării din social media, organizația sindicală Sidepol ar fi semnalat încă din ultimii trei ani conducerii MAI și IGPR mai multe presupuse nereguli privind activitatea unui comisarului-șef, susținând că sesizările nu ar fi fost urmate de verificări interne, iar acesta ar fi continuat să ocupe funcții de conducere.
Sindicatul susține că informațiile pe care le deține indică faptul că ofițerul ar fi fost testat alcoolscopic în urmă cu câteva zile, însă spune că principala întrebare este dacă acesta se afla sau nu în timpul programului de serviciu în momentul controlului.
În mesajul său, Valer Kovacs și sindicatul solicită conducerii MAI și IGPR să clarifice împrejurările incidentului și, dacă se confirmă încălcări ale legii sau ale regulamentelor interne, să fie dispuse măsurile care se impun.
Până la această oră, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș nu a transmis un punct de vedere oficial cu privire la informațiile prezentate în spațiul public, iar acuzațiile formulate în postarea fostului polițist nu au fost confirmate oficial.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la clarificarea situației.

