Un gest jenant făcut de o familie aflată în vacanță pe litoralul românesc a aprins internetul.

Cei doi adulți și cei doi copii au fost opriți de angajații unui hotel după ce au încercat să ducă în cameră aproape trei kilograme de mezeluri și brânzeturi luate de la bufetul de mic dejun.
Incidentul s-a petrecut într-un hotel unde familia avea inclus doar micul dejun.
În ultima zi a sejurului, turiștii au coborât la restaurant cu mai multe caserole și au început să le umple cu alimente, intenționând să le păstreze pentru drumul spre casă.
Înainte să ajungă în cameră, au fost opriți de personalul hotelului.
Imaginile cu recipientele pline de mezeluri și brânzeturi au devenit rapid virale pe rețelele de socializare, unde au generat sute de comentarii.
Mulți au catalogat gestul drept o lipsă de respect față de ceilalți turiști și față de regulile hotelului, în timp ce alții au încercat să găsească explicații pentru un astfel de comportament.
Sociologii spun că astfel de situații pot avea la bază reflexe formate în perioadele de lipsuri, când ideea de a face provizii era firească. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, unele comportamente au rămas adânc înrădăcinate.
Reprezentanții hotelurilor explică faptul că sistemul tip bufet suedez permite turiștilor să servească masa de câte ori doresc în timpul programului, însă alimentele sunt destinate consumului în restaurant, nu transportării în camere sau în afara unității.
Totodată, hotelierii atrag atenția asupra risipei alimentare, un fenomen tot mai frecvent în unitățile all inclusive. În unele state europene, turiștii care își pun în farfurie mai mult decât pot consuma pot fi chiar taxați suplimentar.
Cazul de pe litoral a redeschis discuția despre limitele bunului-simț în vacanță și despre modul în care ar trebui respectate regulile într-un hotel cu servicii de tip all inclusive.
sursa: Observator News


