Românii nu mai au voie să schimbe euro când rămân fără lei – când intră în vigoare ordonanța

Posted on mai 26 2018 - 3:21pm by petre

Ce face românul când rămâne fără bani? Schimbă 100 de euro. Asta o știe toată lumea, dar euria aflat-o și guvernatorul etern al NBR, Mugur Isărescu.

Supărat că românii nu țin banii în bănci, ca să poată fi controlați de marea finanță globală, guvernatorul l-a sunat pe președintele Iohannis și l-a rugat să facă ceva în acest sens. Președintele i-a spus bancherului șef că el nu se bagă, că și el schimbă câte o mie de euro între salarii, așa că l-a trimis la Dragnea ”că ăsta are bani tot timpul și schimbă doar lei în euro, și nu invers”,

Astfel, problema a ajuns la Dragnea pe birou, de unde a fost pasată rapid la guvern, așa că, vineri, s-a transformat rapid în ordonanță de guvern prin care se interzice oricărui cetățean român să schimbe euro în lei dacă ni poate dovedi la casa de schimb valutar că are tot atâția lei în portofel câți vrea să schimbe.

Ordonanța, care va intra în vigoare la 31 aprilie, a fost contestată rapid la CCR de profesioniștii domeniului, care au amenințat cu ieșiri masive în stradă.

Președintele Asociației Schimbătorilor de Valută Neautorizați din România, Gigi Kent, a declarat pentru agenția de presă Booze.ro că, dacă guvernul nu va retrage urgent ordonanța, vor urma masive mișcări de stradă care vor fi transmise live de către C. Chichirău pe pagina proprie de Facebook.

Întrebat de către presa din Timișoara despre efectele pe care măsura o va avea asupra economiei locale, primarul Nicolae Robu spune că va autoriza un miting permanent în fața caselor de schimb din centrul orașului, una dintre principale surse de venituri pentru aparatul administrativ.

sursa: PD1A

Comments

comments

About the Author