Primul pod de piatră din Europa construit în curbă, aflat în Banat, reabilitat cu fonduri europene

Posted on iul. 30 2023 - 8:17am by petre

Staţiunea Băile Herculane incepe să renască  pas cu pas.

Podul istoric de piatră peste râul Cerna, monument important, a  fost reabilitat.

În urmă cu câțiva ani, primarul oraşului Băile Herculane – Cristian Miclău semnase contractul la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională VEST, contract a cărui valoare se ridica la 5,3 milioane lei.

 

Proiectul a fost depus pe Axa 7.1 – SUERD, pe Strategia Dunării – Investiţii în infrastructura de turism.

Proiectul, finalizat recent, a avut în vedere reabilitarea infrastructurii rutiere, precum şi a culoarului acoperit, cu refacerea elementelor arhitecturale iniţiale.

Podul de piatră a fost construit în anul 1864, fiind primul pod construit în curbă din Europa, la acea vreme, iar termenul de garanţie era de 100 de ani.

Podul de piatră din staţiunea Băile Herculane este cuprins şi în lista monumentelor istorice la Clasa A şi era ntr-o stare avansată de degradare.

Lungimea totală a podului este de 36 metri cu o structură pe două bolţi. Lăţimea totală a podului este de 10 metri.

Comments

comments

About the Author