O pasageră i-a scos doi dinți însoțitoarei de zbor VIDEO

Posted on mai 29 2021 - 11:36pm by petre

Un video arată momentul în care o pasageră a Southwest Airlines agresează o stewardesă.

Însoțitoarea de zbor, văzută sângerând în imagini, și-a pierdut doi dinți în urma altercației.


Administrația Federală a Aviației anunță că a observat o creștere a comportamentelor agresive asupra angajaților companiilor aeriene în ultimele luni.

În mediul online au apărut imagini cu momentul în care o pasageră a Southwest Airlines lovește cu pumnul în față o însoțitoare de zbor, atât de tare încât aceasta și-a pierdut doi dinți în urma altercației, scrie Business Insider.

Incidentul a avut loc în timpul unui zbor de la Sacramento la San Diego, pe 23 mai, după ce o femeie, identificată drept Vyvianna Quinonez, în vârstă de 28 de ani, „a ignorat în mod repetat instrucțiunile de zbor și a devenit agresivă verbal și fizic la aterizare“, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene pentru sursa citată.

Videoul arată cum Quinonez se ridică brusc și o lovește pe însoțitoarea de zbor de mai multe ori, în timp ce restul pasagerilor țipă. Tânăra de 28 de ani continuă să o agreseze pe stewardesă până când intervine un bărbat, punându-se între ea și însoțitoarea de bord.

„Să nu îndrăznești să atingi o însoțitoare de zbor așa“, țipă bărbatul către Quinonez, care se așează înapoi. În spatele lui, însoțitoarea de zbor, șocată, este văzută ștergându-și fața în timp ce sângele îi curge pe obraz.

Comments

comments

About the Author