Marți, la Timișoara a fost transmis un mesaj prin sistemul ROALERT pentru populația din zona afectată de un incendiu în Calea Șagului, cu indicașia de a nu se expune la fum și să rămână în locuințe/incinte.
Marți, pe Calea Șagului din Timișoara a izbucnit un incendiu la un depozit de deșeuri industriale reciclabile.
Potrivit ISU Timiș, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 mp, stivele de deșeuri având 5-6 metri în înălțime.
Se intervine cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 ofițeri și 15 subofițeri și o autospecială de stingere a societății Colterm.
În acest moment, incendiul este localizat. Se lucrează pentru lichidare.
Din cauza degajării mari de fum, recomandăm persoanelor care se află în apropierea zonei afectate, să rămână în incinte și să nu se expună la fum.