Mii de persoane au demonstrat duminicădupă-amiaza atât în centrul Budapestei, cât și în țară, denunțând „corupția de la nivelul Guvernului” condus de populistul Vikor Orban.
Demonstrația a început la Palatul Eiffel, lângăGara Nyugati și a fost organizatăde către organizații ale societății civile, susținute de partide de opoziție.
Printre cei care au luat cuvântul s-a aflat și avocatul Tamas Lattmann, inițiatorul unui proiect de referendum cu 19 întrebări privind „demontarea Guvernului”. El a salutat drept cea mai importantărealizare din ultima lunăaprobarea de către Comisia Electoralănaționalăa organizării unui referendum privind declararea averilor nu doar de către politicieni, ci și de membrii familiilor acestora, în anumite condiții. Lattmann a anunțat căs-a adresat Kuriei (Curtea Supremă) cu privire la problemele pe care Comisia le-a respins.
Steaguri și însemne ale mai multor partide de opoziție și organizatori – Egyutt (ÃŽmpreună), DK MoMa și Solidaritatea – au fost purtate de către participanții la demonstrație.
Protestatarii au defilat pânăla sediul Băncii centrale. Un jurnalist, Marton Kozak, a apreciat, în fața sediului băncii, că”regimul lui Viktor Orban nu are nevoie săfie expus, odatăce toatălumea îl cunoaște bine”. El a denunțat unul dintre „pilonii” regimului, și anume „reprimarea presei libere”, avertizând totodatăcu privire la radicalizarea Jobbik (extremădreapta).
Un student, Marek Bertram, a spus că”guvernarea Ungariei, astăzi, nu înseamnănimic altceva decât taparea fondurilor UE”, căFidesz (centru-dreapta, la putere) „a eșuat săse ridice la nivelul propriilor legi” și că”Guvernul a eșuat nu doar moral, ci și politic”.
Demonstrații antiguvernamentale au avut loc, de asemenea, în mai multe orașe din Ungaria, între care Miskolc, Gyor, Pecs, Debrecen, Bekescsaba, Tatabanya, Szekesfehervar, Szekszard, Kecskemet, Nyiregyhaza, Szombathely, Szolnok, Eger, Szeged și Kaposvar.
Vicepreședintele socialist Zoltan Gogos a declarat, la Szolnok (centru), căeste necesar ca fiecare persoanăpublicăsăfie investigatăîn legăturăcu creșterea averii personale.
Un purtător de cuvânt al DK, Zsolt Greczy le-a spus protestatarilor, la Miskolc (nord-est), căpartidul său cere alegeri anticipate și va pregăti un program, pânăîn primăvara următoare, care săscoatățara din situația în care se află.
Liderul Egyutt Viktor Szigetvari a îndemnat, la Gyor (nord-vest), ca pânăla alegerile din 2018 partidele de opoziție săformeze o alianțăcare săînfrângăFidesz.
Un expert în lupta împotriva corupției din cadrul LMP, Akos Hadhazy, a spus căfenomenul corupției nu poate fi eliminat, dar a subliniat căsunt necesare legi care să-l limiteze.
Grupul parlamentar al Fidesz a apreciat, citat într-un comunicat, călupta împotriva corupției este necesar săînceapăîn cadrul opoziției de stânga. Stânga este condusăde către aceeași oameni care au fost implicați în cele mai corupte guverne din toate timpurile, a replicat puterea.
Protestele de duminicăau fost organizate de aceleași persoane care s-au acuzat între ele de corupție, a replicat grupul Fidesz, citându-l pe liderul DK Ferenc Gyurcsany care a afirmat căi-a părăsit pe socialiști din cauza corupției din partid.
surse: Mediafax, MTI