“…Marea Unire din 1918 a fost și rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românești. Mãreția ei stã în faptul cã desãvârșirea unitãții naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii națiuni române, realizatã într-un elan țâșnit cu putere din strãfundurile conștiinței unitãții neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligențã politicã remarcabilã spre țelul dorit. […]*
Romania Mare
Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluția din Rusia și destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raționamentul lor s-a înscris formulei tradiționale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania și Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruintã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putințã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.
Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de vointã al natiunii române de a-si da armãtura teritorial-institutionalã care este statul național.
O necesitate istoricã – natiunea trebuie sã trãiascã într-un stat national – s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetentã, si, punând în miscare natiunea, i-a dat acea fortã uriasã ca peste toate adversitãtile sã dea viatã aspiratiei sale: statul national.„
Marea Unire de la 1 decembrie 1918
Marea Adunare de la Alba Iulia
Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintăevenimentul principal al istoriei României și totodatărealizarea unui deziderat al locuitorilor granițelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit dupăevenimentele din decembrie 1989 Ziua Naționalăa României.
Cronologia evenimentelor precursoare
– 1906 – Cercetătorul român Aurel Popovici elaboreazăun plan prin care propune crearea Statelor Unite ale Austriei Mari. Conform acestui plan, dupăce arhiducele austriac Franz Ferdinand ar fi devenit împărat, imperiul Austro-Ungar urma săfie transformat într-o federație de 15 state autonome.
– 28 iunie, 1914 – Arhiducele Franz Ferdinand este asasinat în Sarajevo, în Serbia administratăde către Austria.
– 28 iulie, 1914 – ÃŽncepe Primul Război Mondial. Austro-Ungaria declarărăzboi Serbiei.
– 3 august, 1914 – Regatul României iși declarăneutralitatea în urma Consiliului de Coroanăde la Sinaia convocat de către regele Carol I.
– 10 octombrie, 1914 – Regele Carol I înceteazădin viață, la tron îi succede Ferdinand I.
– 17 august, 1916 – România, prin guvernul condus de către Ion I. C. Brătianu, semneazăConvenția de la București, 1916 cu puterile Antantei (Marea Britanie, Franța, Italia (din aprilie 1915) și Imperiul Rus). Conform tratatului România obține drepturi asupra tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români. Transilvania, Banatul, Bucovina, Crișana și Maramureș (Partium) urmând sădevinăparte a României dupăPrimul Razboi Mondial dacăRomânia va intra în război. Granița planificatăurma o linie cu aproximativ 20-40 de km mai la vest fațăde granița actualădintre Ungaria și România, atingând râul Tisa la sud, incluzând astfel întreg Banatul.
– august 1916 – România atacăAustro-Ungaria. Înurma ofensivei armatei române peste Carpați sunt ocupate numeroase localitați: Brașov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Orșova. Ofensiva românăeste opritădupăpierderea bătăliei de pe frontul de sud la Turtucaia contra forțelor germane și bulgare. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Regatul Bulgariei) lanseazăo contraofensivăcare duce la invadarea Èšării Românești.
– 21 noiembrie, 1916 – ÃŽmpăratul Franz Joseph al Austriei moare. ÃŽmpăratul Carol I al Austriei îi succede.
– decembrie, 1916 – Pierderea bătăliei pentru apărarea Bucureștiului în fața ofensivei germano-austro-ungare duce la ocuparea capitalei. Capitala României este mutatătemporar la Iași, autoritățile și armata retrăgându-se în Moldova. Se formeazăun guvern de uniune naționalădin liberali și conservatori, condus de Ion I. C. Brătianu.
– decembrie 1916 – Ofensiva germanăeste oprităpe linia frontului Mărășești-Galați. Guvernul, confruntat cu perspectiva străpungerii frontului de către germani, ia decizia sătransfere tezaurul în Rusia pentru depozitare.
– februarie 1917 – Izbucnește Revoluția Rusădin 1917, fapt care va împiedica România să-și valorifice victoriile din vara anului 1917.
– aprilie 1917 – SUA intrăîn război de partea Antantei.
– mai-august 1917 – Trupele românești obțin victorii la Mărăști, Mărășești și Oituz, împiedicând cucerirea Moldovei de către armata germană.
– 9 decembrie 1917 – Armistițiul de la Focșani dintre România și Puterile Centrale, sub influența evenimentelor din Rusia.
– ianuarie 1918 – Președintele SUA Woodrow Wilson condamnăorice tratat secret și cere autonomia (auto-determinare) pentru grupurile etnice aparținând Austro-Ungariei.
– 3 martie, 1918 – Tratatul de la Brest-Litovsk consemneazăieșirea Rusiei din război.
– 26 – 28 martie, 1918 – Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria are loc la Roma. Este adoptatăo moțiune, cerându-se recunoașterea dreptului fiecărei națiuni săse constituie într-un stat național, care va rămâne independent sau se va uni cu statul național deja existent.
– 9 aprilie, 1918 – Basarabia, dupătrei luni de independențăfațăde Rusia, își proclamăunirea cu Regatul României. Deputații români și o parte dintre deputații minorităților (în total 86) voteazăpentru, în timp ce mare parte dintre reprezentanții minorităților (ucrainieni, rusi, germani, evrei, găgăuzi) (în total 36) se abțin. Doi deputați ucrainieni și unul bulgar (în total 3) voteazăîmpotrivă. Declarația este semnatăși de către primul ministru (pro-german) al guvernului român Alexandru Marghiloman.
– 7 mai 1918 – Tratatul (Pacea) de la București semnat de România și Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria) înlocuiește armistițiul semnat la Focșani în 9 decembrie 1917. România revenea la granițele dinainte de război, dar se cedau către Puterile Centrale Dobrogea, trecătorile Munților Carpați (5600 Kmp), se impuneau demobilizarea armatei române și controlul german asupra economiei românești. Tratatul nu a fost niciodatăratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României în speranța căsoarta războiului se va întoarce. Dispozițiile tratatului nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni. Totuși, conform tratatului, Puterile Centrale au început să-și retragătrupele de pe teritorul Èšării Românești.
– 24 august, 1918 – Comitetul Național Român ia naștere la Paris, cu Take Ionescu drept președinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Dr. Constantin Angelescu și Ioan Theodor Florescu ca membrii. Comitetul este recunoscut ca “exponentul intereselor națiunii române din Austro-Ungaria„ de Franța (29 septembrie), de Statele Unite ale Americii (23 octombrie), de Marea Britanie (29 octombrie), și de Italia (9 noiembrie), cele patru puteri ale Antantei.
– 2 septembrie, 1918 – Un Congres al cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaților și rutenilor din Austro-Ungaria are loc la New York City. Se adoptăo rezoluție care cere divizarea Austro-Ungariei și eliberarea popoarelor sale.
– 12 octombrie, 1918 – Comitetul Executiv al Partidul Național Român (Partida Națională) din Austro-Ungaria, partidul majoritar în Transilvania, are loc la Oradea. Se adoptăo declarație “în virtutea dreptului național al fiecărei națiuni să-și decidăpropria soartă„ a unui Consiliu Român Național Central, organism provizoriu de guvernare pentru Transilvania. Înacest scop, Partida Naționalăînfinteazăla Arad un Comitet de Acțiune prezidat de Vasile Goldiș.
– 18 octombrie, 1918 – Alexandru Vaida-Voevod, proeminentul politician român din Austro-Ungaria, citește declarația de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta.
– 18 octombrie, 1918 – ÃŽmpăratul Carol I al Austriei înainteazăun “Manifest către popoarele mele credincioase„, despre reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state independente: Austria, Ungaria, Cehia, Iugloslavia, Polonia și Ucraina. Manifestul nu-și atinge scopul, fiind privit ca un pas ce vine mult prea târziu. Consilii Naționale se înfiinteazăîn teritoriile Austro-Ungariei care preferăsănegocieze direct cu puterile Antantei, decât cu un guvern central ce-și pierde puterea. Marea Britanie își intensificădemersurile diplomatice.
– 18 octombrie, 1918 – Un răspuns la manifestul împăratului Carol I al Austriei este trimis de către Corpul voluntarilor în armata Austro-Ungarădin Transilvania și Bucovina, în care se cere unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României. Iuliu Maniu, proeminent politician transilvanean, adunăla Viena 70.000 de soldați transilvăneni din armata Austro-Ungarăși-i duce în Transilvania.
– 28 octombrie, 1918 – Cehoslovacia își declarăindependența.
– 29 octombrie, 1918 – Zonele slave din sudul Austro-Ungariei declarăStatul slovenilor, croaților și sârbilor.
– 31 octombrie, 1918 – Un nou guvern, condus de Károlyi Mihály, se formeazăla Budapesta, cu democratul Jászi Oszkar ca ministru al naționalităților. Guvernul ungar încheie uniunea sa cu Austria, dizolvând oficial statul Austro-Ungar.
– 3 noiembrie, 1918 – Generalul Weber, din partea Austro-Ungariei, semneazătratatul la Padova, Italia.
– 3 noiembrie, 1918 – Consiliul Național Român Central este creat din reprezentanții Partidului Național Român și din cei ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, luând controlul asupra autorităților locale din Transilvania. Aparatul administrativ ungar se dezintegrează. Guvernul lui Károlyi Mihály începe negocieri cu Consiliul Național Român Central.
– 6 noiembrie, 1918 – Victoria Antantei pe Frontul de vest este din ce în ce mai aproape și armata generalului Maurice Sarrail din Salonic străpunge liniile bulgare din Balcani. Guvernul român pro-german condus de Alexandru Marghiloman demisionează. Un nou guvern, avându-l ca prim ministru pe generalul Constantin Coandă, se formează. Se decretămobilizare generală.
– 10 noiembrie 1918 – România redeclarărăzboi Puterilor Centrale.
– 11noiembrie, 1918 – Pe Frontul de vest se semneazăArmistițiul cu Germania la Compiègne
– 12 noiembrie, 1918 – Primele trupe din armata românăintrăpe teritoriul Ungariei și ocupătrecătorea montanăde la Tulgheș.
– 13 noiembrie, 1918 – Armistițiul de pe Frontul Balcanic este semnat la Belgrad, Serbia, între generalul francez Franchet d’Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul ungar. Acțiuni militare de micăanvergurăcontinuăpentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistițiul stabilește liniile de frontierăîntre Ungaria, Serbia și România, iar Banatul intrăsub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din 1916. Crișana și Maramureș, incluzând orașele Satu Mare, Oradea, Beiuș și Arad, ca dealtfel și centrul Transilvaniei pânăla râul Mureș, sunt lăsate sub administrație ungară. Ungaria este obligatăde puterile Antantei săpermitătrupelor armatei române săpătrundăîn teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflatăde-a lungul Mureșului. Ungariei îi este permis săpăstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc acasă.
– 13–15 noiembrie, 1918 – Negocierile sunt ținute la Arad între guvernul ungar al lui Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central din Transilvania, fărăa ajunge la o înțelegere. Consiliul Național Român Central se retrage de la negocieri și decide săținăalegeri și convine pentru data de 1 decembrie pentru Marea Adunare Naționalăa Românilor din Transilvania și Ungaria, organizatăde Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, încredințându-i și puterea.
– 13–20 noiembrie, 1918 – Trupele românești ocupămai multe trecători montane importante de la granița de nord-est cu Ungaria. Intenționeazăsăocupe aproximativ ¼ din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație româneascătemporar, așa cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria își retrage din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au loc confruntări izolate cu poliția militarăungară.
– noiembrie 1918 – De-a lungul unui interval de 12 zile, se țin alegeri pentru Marea Adunare Naționalăa Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membrii sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membrii în total), respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local crește, pe măsurăce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România.
– 25 noiembrie, 1918 – Armata românăocupăTârgu-Mureș.
– 28 noiembrie, 1918 – Cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluție de unire necondiționatăcu Regatul României. Deputații români (74), germani (7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucrainieni s-au retras înaintea votului final.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/f/fa/Declaratia_de_la_Alba_Iulia.jpg
Declaratia de la Alba Iulia
Alegerea Alba Iuliei
Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasăde către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania pentru douăpricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Șelimbăr, își făcuse intrarea triumfalăîn Alba Iulia în fruntea unui alai măreț. Cetatea a fost capitala domnitorului în timpul scurt cât reușise săsăvârșeascăcea dintâi unire a Èšărilor Române. La 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca, sufereau supliciul frângerii pe roatăîn urma condamnării lor.
Pregătirea
Pregătirea politicăa Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele douăzile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea săse facăpe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaserăși delegații sosiți din Bucovina și Basarabia, susțineau unirea fărăcondiții. Socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României.
Încele din urmăs-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat căe necesarăo epocăde tranziție, deoarece “nu se poate ca într-o singurăzi, sau într-o singurăoră, sau într-un moment dat, săpunem la o parte o stare de lucruri veche și săînfăptuim una nouă„. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziție.
Adunarea
Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferăsărbătorească. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate româneascăerau reprezentate.
Dar pe lângădelegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sutăde mii de oameni s-au adunat în aceastăzi spre a fi de fațăla actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
1 decembrie 1918 – Adunarea Naționalăde la Alba Iulia
Mulțimea imensăurcădrumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de păturăalbăși cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adunăpe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explicăpoporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.
Înacest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor națiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârșirea acestui act măreț, iau loc fruntașii vieții politice și intelectuale a românilor și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut săaducăsalutul țărilor surori, întrate mai dinainte în marea familie a statului român.
ÃŽntr-o atmosferăînălțătoare, în mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fărămargini, Ștefan Cicio Pop aratăîmprejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul plin de suferințe și de glorie al națiunii române de pretutindeni și necesitate Unirii, Iuliu Maniu explicăîmprejurările în care se înfăptuiește Unirea, iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Rezoluția – Declarația de la Alba Iulia.
Rezoluția Unirii e citităde Vasile Goldiș: „Adunarea naționalăa tuturor românilor din Transilvania, Banat și Èšara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decreteazăunirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamăîndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.„
Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor pânăla întrunirea Constituantei, deplinălibertate naționalăpentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrarăradicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naționalădorește ca Congresul de pace săasigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și săelimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salutăpe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonăși ruteană, se închinăcu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimămulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimăa rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.
Consecințe și războiul dintre Regatul României și Republica SovieticăUngară
– 7 decembrie, 1918 – Armata Românăintrăîn Brașov, în sud-estul Transilvaniei.
– 7 decembrie, 1918 – Armata Românădepășește linia de demarcație fixatăprin Tratatul de pace de la Belgrad (râul Mureș) și înainteazăspre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul, cel mai important oraș al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonăUngariei să-și retragătrupele.
– decembrie, 1918 – Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldați, pentru a rezista trupelor române, dar timpul este prea scurt. Orașe importante, precum Cluj, se predau fărăa opune rezistență.
– 12 decembrie, 1918 – Trupele române intrăîn Sibiu (sudul Transilvaniei).
– 14 decembrie, 1918 – Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români, trimite la București o delegație condusăde Miron Cristea, episcop de Caransebeș, pentru a negocia detaliile unirii.Regele Ferdinand I al României primește și acceptăDeclarația Unirii, proclamatăla 1 decembrie de către Adunarea Naționalăa Românilor din Transilvania și Ungaria.
– 15 decembrie, 1918 – O Adunare naționalăa Germanilor din Transilvania și Banat are loc la Mediaș, în centrul Transilvaniei, în care se proclamăo declarație care aprobădecizia de românilor de a se uni cu Regatul României.
– 22 decembrie, 1918 – Înreplică, o Adunare Generalăa Maghiarilor are loc la Cluj. Adunarea reafirmăloialitatea maghiarilor din Transilvania pentru Ungaria.
– 24 decembrie, 1918- Regele Ferdinand I semneazăun decret de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru stabilirea noilor granițe.
– 24 decembrie, 1918- Trupele române intrăîn Cluj.
– 14 ianuarie, 1919 – Trupele române ajung la Baia Mare.
– ianuarie, 1919 – Puterile Antantei dezaprobăacțiunile românilor, care în schimb susțin cădecizia Parlamentului Transilvaniei trebuie săaibăprioritate fațăde armistițiul dintre Franța și Ungaria.
– 18 ianuarie, 1919 – Trupele române intrăîn Sighetu Marmației.
– 22 ianuarie, 1919 – Trupele române se opresc la noua linie de demarcație indicatăde puterile Antantei, lăsând Banat sub controlul Serbiei, iar Crișana sub control Maghiar.
– 20 martie, 1919 – Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei sărenunțe la anumite teritorii și săaccepte o nouălinie de demarcație, mai mult sau mai puțin în concordanțăcu situația din teren de la acel moment.
– 21 martie, 1919 – Prim-ministrul magiar Károlyi precizeazăîntr-o alocuțiune adresatăpoporului cănu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, și predăputerea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care proclamăUngaria ca RepublicăSovieticăși renunțăla politica pasivăde acceptare a pierderilor teritoriale dictate de Antantă.
– martie 1919 – Delegația românăla Conferința de Pace de la Paris, condusăde prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri săpermităRomâniei săocupe teritorii pânăla râul Tisa (conform înțelegerii de dinaintea intrării României în război). Propunerea este refuzată. Generalul sud-african Jan Smuts este trimis la Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun.
– aprilie 1919 – Tot mai multe informații despre acțiuni anti-românești ce au loc în zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la București. Armatei Române i se ordonăpregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919.
– 15 aprilie, 1919, seara – Trupele maghiare organizeazăun atac împotriva Armatei Române în vestul Transilvaniei.
– 16 – 19 aprilie, 1919 – Lupte violente au loc în Munții Apuseni, câștigate în final de trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crișanei.
– 19 aprilie, 1919 – Ca urmare a reușitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice Maghiare, trupele române intrăîn Satu Mare.
– 20 aprilie, 1919 – Trupele române intrăîn Oradea.
– 1 mai, 1919 – Trupele române ajung la râul Tisa.
– 17 iunie-iulie, 1919 – Consiliul marilor puteri cere României săse retragăpe cea de-a doua linie de demarcație și îl invităpe Bela Kun la Paris. România refuzăcategoric solicitarea și cere ca armata maghiarăsăfiee dezaarmată.
– 17 iulie, 1919 – Béla Kun refuzăla rândul său negocierile și ordonăcontraofensiva împotriva României.
– 20 iulie, 1919 – Armata ungarătraverseazăTisa; au loc bătălii violente.
– 26 iulie, 1919 – Ofensiva maghiarăeste zdrobităși se retrage dincolo de Tisa. Au fost capturați mulți prizonieri.
– Regele Ferdinand I ordona trecerea Tisei și ocuparea Ungariei comuniste. Regele și Regina Maria asistăla trecerea trupelor române peste Tisa
– 3 -4 august 1919 Trupele române conduse de generalul Gheorghe D. Mărdărescu bat pas de defilare în fața Parlamentului de la Budapesta ocupatăde trupele române.
– 3 august, 1919 – trupele române intrăîn Timișoara.
Surse
Istoria Romanilor
Florin Constantiniu – *O istorie sincerăa poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997
