Descoperire șocantă: osemintele unui bărbat, găsite într-o locuință. Poliția a deschis dosar penal
Poliția Municipiului Deva a demarat o anchetă amplă după ce, la data de 17 ianuarie 2026, un tânăr de 27 de ani a apelat numărul de urgență 112, semnalând că vecinii nu i-au mai văzut de o perioadă pe tatăl și bunicul său, în vârstă de 55, respectiv 79 de ani.
În urma sesizării, echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde l-au identificat pe bărbatul de 55 de ani. Acesta le-a declarat polițiștilor că totul este în regulă, însă, întrebat despre tatăl său, a afirmat verbal că acesta ar fi decedat în jurul lunii octombrie 2023, fără a putea oferi detalii privind circumstanțele morții sau demersurile legale efectuate ulterior.
Având în vedere inconsecvențele declarațiilor, polițiștii au efectuat verificări în locuință. Într-una dintre încăperi au fost identificate osemintele unei persoane, aflate într-un pat.
Cazul a impus deschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în curs pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale decesului, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Fragmentele de oase umane au fost ridicate de specialiștii Serviciului de Medicină Legală, urmând ca raportul medico-legal să stabilească identitatea victimei și cauza morții. Polițiștii continuă investigațiile, urmând să dispună măsurile legale care se impun în funcție de rezultatele anchetei.




