Guvernul britanic ia în considerare o reglementare prin care companiile să plătească anual 1.000 de lire (1.150 de euro, după ultimele cotații valutare) pentru fiecare lucrător calificat al Uniunii Europene, după Brexit, arată publicația spaniolăEl Mundo.
Măsura, anunțată de secretarul de stat pentru imigrație Robert Goodwill în declarațiile făcute în Camera Lorzilor, a provocat o reacție explozivă a mediului de afaceri britanic, comparabilăcu anunțarea cererii listelor cu toți imigranții care lucreazăîn cadrul companiilor, măsură care a trebuit să fie eliminată rapid, scrie El Mundo.
Conform lui Goodwill, aÅŸa-numita „taxă pentru abilitățile imigranților„ (inmigration skills levy), pentru a penaliza recrutarea lucrătorilor din alte state europene, are un scop triplu: de reducere a numărului de imigranți din Regatul Unit, pentru a oferi un tratament preferențial lucrătorilor britanici, și de finanțare a cursurilor profesionale pentru trei milioane de tineri pînă în 2020.
Un purtător de cuvânt al Downing Street a recunoscut că măsura este luată în considerare, dar că, în prezent, este doar una dintre numeroasele opțiuni pe care Guvernul britanic le ia în considerare pentru a reduce migrația netă sub 100.000 de muncitori pe an.
Lucrătorii din UE reprezintă în prezent 15% din forța de muncă din Marea Britanie.
sursa: Mediafax