Klaus Iohannis se numără printre favoriții pentru preluarea funcției de președinte al Consiliului European, poziție ocupată în prezent de Donald Tusk și care va rămâne vacantă din toamna acestui an, scrie Financial Times în cadrul unui material amplu privind negocierile purtate de marile puteri europene pentru cea mai importantă funcție din cadrul UE.
Potrivit jurnaliștilor de la FT, Klaus Iohannis se află alături Charles Michel, premierul Belgiei, Xavier Bettel, șeful executivului luxemburghez, și premierul Portugaliei, Antonio Costa, pe lista negociată de Germania și Franța pentru preluarea poziției lui Donald Tusk.
Președintele român ar fi susținut de PPE, cel mai puternic grup politic european.
Pentru postul de șef al Comisiei Europene, lucrurile sunt mai complicate. Candidatul german și al popularilor europeni, Manfred Weber, este considerat prea șters, chiar dacă Germania nu renunță la nominalizarea sa. Socialiștii îl susțin pe Frans Timmermans, în vreme ce liberalii merg cu Margrethe Vestager. Există și formule de rezervă, care ar putea răsturna negocierile -premierul olandez Mark Rutte și cel irlandez, Leo Varadkar.
Ambii apar în presa europeană ca posibil ocupanți și ai funcției de președinte al Consiliului European. Ce se va întâmpla în România Dacă Iohannis va alege, însă, să meargă la Bruxelles și va intra în această cursă, atunci situația politică din țară s-ar complica foarte mult.