Astăzi, 26.04.2026, în jurul orei 13:35, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara.

La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru la înălțime.
La sosirea pompierilor la locul evenimentului, aceștia au constatat că incendiul se manifestă într-o încăpere dintr-un apartament de la etajul 8 al unui bloc de locuințe cu 10 etaje, cu degajări de fum pe casa scării.
Incendiul este localizat se lucrează pentru lichidarea acestuia.
Totodată, echipajele de pompieri intervin pentru evacuarea locatarilor.
Până în acest moment, o singură persoană intoxicată cu fum este evaluată medical la fața locului.
Misiunea este în dinamică.
Update
În urma incendiului, din blocul de locuințe au fost evacuate de către forțele de ordine 12 persoane.
Totodată, 32 de locatari s-au autoevacuat.
5 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului:
– o victimă de sex feminin intoxicată cu fum, urmează a fi transportată la Spitalul Municipal Timișoara, alături de fiul de 8 ani care a suferit un atac de panică.
– 3 victime (2 adulți și 1 minor) prezintă atac de panică.




