Administrația Naționalăde Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori și viscol, valabilăde vineri de la ora 16.00 pânăsâmbătăla ora 14.00. Bucureștiul și 24 de județe din jumătatea de sud a țării vor fi sub avertizare de ninsoare și vânt, care la rafalăva depăși 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Potrivit avertizării transmise de Administrația Naționalăde Meteorologie, în a doua parte a zilei de vineri și la începutul nopții de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munților Banatului și cea mai mare parte a Olteniei, Carpaților Meridionali și de Curbură. Ninsorile se vor extinde și în Muntenia și Dobrogea, unde va continua săningă, în general slab, pânăsâmbătădupă-amiază.
Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Oltenia și la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind și spulberând zăpada, în regiunile sudice, dar și la munte, unde va atinge la rafalăpeste 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, 80 de kilometri pe oră. Vântul se va diminua în intensitate în cursul zilei de sâmbătă.
Înregiunile sudice, vântul se va intensifica de vineri dimineață, iar ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local și în restul teritoriului, a precizat ANM.
Avertizarea cod galben a fost emisăpentru București și județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Brașov și Covasna.
sursa: Mediafax