Cadavrul unei fete de 30 de ani a fost descoperită fără viaţă, pe bancheta din spate a unei maşini parcate.
Corpul fetei prezenta multiple urme de înjunghiere şi a fost găsit acoperit cu o geacă.
Tânăra de 32 de ani găsită moartă, aseară, în maşina iubitului ei, pe o stradă din municipiul Bacău, se numeşte Adriana Andone. Presupusul criminal, concubinul femeii, este în continuare căutat de poliţişti.
Adriana Andone, ucisă şi abandonată într-o maşină pe un drum din Bacău, lucra în Italia şi venise special în ţară ca să semneze actele de divorţ.
Ulterior, la Poliţie a sunat un bărbat care s-a recomandat a fi soţul tinerei, care a spus că el a înjunghiat-o şi a precizat că-şi va luat viaţa, urmând să se arunce în canalul râului Bistriţa.
Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la locul indicat de persoana respectivă, însă, până la ora publicării acestei ştiri, autorităţile nu pot preciza cu certitudine dacă ce spune persoana respectivă se confirmă.“În urma verificărilor în zona Canalului Bistriţa a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia a fost găsit cadavrul concubinei. La această oră, se fac căutări pe luciul de apă al canalului Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia”, informează IPJ Bacău.Poliţiştii au izolat zona din Bacău în care a fost descoperit cadavrul unei tinere într-o maşină, iar criminaliştii au demarat cercetările specifice în acest caz.